Lipsa zăpezii aduce pagube proprietarilor pârtiilor de schi din Călărași
Acum un an, pârtia de schi de la Tuzara era luată cu asalt de către amatorii de schiat, iar acum, din cauza lipsei de zăpadă, acestea sunt pustii și pline de noroi.
Nicolae Rozembac, proprietarul pârtiei de schi de la Tuzara, spune că nu a făcut niciun ban în acest sezon, deşi au investit în amenajarea zonei. Dânsul spune că nu a reușit să calculeze pierderile înregistrate, dar speră, totuși, că zăpada va acoperi pârtia măcar în ultima lună de iarnă. ”Cum va dori Domnul, o să ne dea zăpada sau nu. Dar pierderi desigur că sunt. i”, a declarat Nicolae Rozembac, administratorul pârtiei de la Călărași pentru Publika TV.
Totuși, având în vedere că iernile au tendinţa de a fi cu mai puţină zăpadă, antreprenorul intenţionează să adapteze pârtia pentru motociclişti ca să poată fi folosită şi vara. Totodată, va amenaja o zonă de agrement, unde oamenii se vor putea odihni anul împrejur.
„Ne impune timpul. Dacă nu-i zăpadă, trebuie ceva de gândit, să facem ceva, fiindcă așa-i la noi în Moldova. Trebuie măcar cât de cât de dezvoltat turismul, măcar cât se poate”, a explicat administratorul pârtiei.
Dacă vom avea norocul să ningă, Nicolae Rozembac dă asigurări că preţul distracţiei pe pârtie va rămâne neschimbat: „Principalul să dea Domnul zăpadă, ca lumea să vină să primească o plăcere”, a mai spus dânsul.
Nici meteorologii nu au veşti bune. Potrivit site-ului www.gismeteo.md nu ne vom bucura de zăpadă nici în această lună, dar nici în prima jumătate a lunii februarie. În această perioadă, temepratura aerului va varia ziua între +5 și +22 grade, iar noaptea va varia între -5 și +13 grade.
„Cu părere de rău, în următoare perioadă nu ne așteptăm la nicio precipitație sub nicio formă, nici ploaie, nici ninsori. Dacă să vorbim până la sfârșitul lunii, atunci în general nu ne așteptăm la careva precipitații”, a declarat Ghenadie Roşca, șeful direcției prognoze meteorologice.
De subliniat că pârtia din Călărași are o înălțime de 1300 metri și o lungime de 3 kilometri.
One Comment
Iaca mare durere fara schi!!!Ce vor face agricultorii si ce vom minca la anul noi toti fara ploi si zapada??!!!!