Fericirea și inteligența nu pot fi falsificate

Îmi amintesc, când eram eu mică, trăiam două vieți. Cea de acasă și cea din lume. Acuma însă, după ani și ani, am ajuns să trăim tot două vieți. O viață reală și una virtuală.
În viața reală – ne îmbolnăvim, întârziem la muncă, umblăm cu un cap nespălat, mâncăm cu mâinile din tigaie, sforăim pe canapea îmbrăcați. Pe rețelele de socializare facem zilnic sport, zâmbim cu toți cei 32 de dinți și nu confundăm furculiţă de salată cu furculița pentru friptură. Pierdem atâta timp să cream o versiune diferită a noastră îmbunătățită și retușată. Uneori, în dorința de a crea o viață diferită, mai de succes – oamenii ajung să se comporte ca niște nebuni. Se plimbă prin magazine scumpe, își fac poze în camerele de probă, publică pozele și întorc lucrurile probate înapoi pe rafturi.
Psihologii susțin că nu există niciun profil pe Facebook care să reflecte realitatea. Din o sută de cadre, doar două sunt expuse. În fiecare secundă opt persoane își fac conturi pe reţelele de socializare. Într-un minut, aproximativ 50 de mii apar pe Facebook. Fiecare al optulea cuplu se întâlnește pe întinderile internetului. Fiecare al treilea este divorțat din cauza că a înșelat virtual. Ne verificăm pagina de cel puțin două ori pe zi. Suntem aproape distruși în cazul în care internetul este închis pentru o jumătate de zi. Facem întâlniri virtuale și avem conversații inteligente. Suntem într-o goană nebună. Dar uităm ceva important: e imposibil să mănânci cartofi virtuali și să te bucuri de pupici virtuali. Nu putem naște, crește și educa copii virtuali.
Mai devreme sau mai târziu va trebui să scoți armura, să-ți piepteni buclele, să parchezi o mașină virtuală și să te muţi pe o bicicletă de fier ca să trăiești o viață reală. Cu oameni vii și adevărați.
Această istorie s-a întâmplat în timpul unui seminar la care au participat 500 de persoane. În mijlocul seminarului, speakerul a luat dintr-o dată o pauză și a oferit un exercițiu de grup tuturor celor prezenți. El le-a dat tuturor un balon și a cerut să-și scrie numele pe el. După aceea, toate baloanele au fost colectate și puse într-o cameră separată. Apoi, participanții la seminar au fost rugați să intre în această cameră și să găsească un balon cu numele lor în termen de cinci minute. Toată lumea s-a grăbit să-și caute balonul împingîndu-se unii pe alții și creând un haos general, nebun. După 5 de minute, nici o persoană nu a găsit balonul cu numele lui. Apoi, organizatorul a cerut ascultătorilor să intre în cameră, să ia orice balon și să-l dea celui al cărui nume este scris pe el. În câteva minute, toate baloanele au fost în mâinile proprietarilor lor.
Exact la fel se întâmplă și în viață. Toată lumea caută fericirea în jur, fără a avea nici cea mai mică idee – unde este cu adevărat. Fericirea noastră este uneori ascunsă în spatele fericirii altor oameni. Adu-le fericirea lor și în schimb ți-o vei primi pe a ta.
Citesc acuma o carte despre viața lui Mahatma Gandhi. Când studia dreptul la Londra, el avea un profesor răuvoitor și arogant cu numele de familie Peters. Acest profesor încerca de fiecare dată să-și bată joc de el. Dar Gandhi nu a cedat niciodată. Într-o zi, în timp ce Peters lua masa în cantina universității, Gandhi luă tava și se așeză lângă el, fiind unicul loc liber. Profesorul i-a spus cu o expresie arogantă: ,,Gandhi, chiar nu înțelegi? Un porc și o pasăre nu pot sta niciodată unul lângă altul.” La care Gandhi i-a răspuns: „Eu zbor atunci!” și s-a dus la o altă masă. Profesorul Peters s-a supărat tare din cauza faptului că elevul său l-a făcut porc. A vrut să-i dea o lecție la examenele sale, dar Gandhi a răspuns corect la toate întrebările. Și, iată, a fost pusă întrebarea crucială. „Gandhi, vezi două pungi pe drum, una este plină de minte, iar cealaltă este plină de bani. Ce ai lua?” Gandhi a răspuns fără ezitare: „Bani, domnule!” „Dacă aș fi tu, aș lua-o pe cealaltă. Nu crezi că așa ar trebui?” a spus profesorul său.
Răspunsul lui Gandhi a fost: „Fiecare ia ceea de ce are nevoie!” Profesorul era atât de supărat că a scris „Prostul” pe hârtia examenului și i-a înmânat-o lui Gandhi. După ce s-a așezat la loc, Gandhi s-a întors către profesorul și i-a spus: „Domnule ai semnat foia, dar ai uitat să-mi dai o notă!”
Morala: ”Inteligența este ca și râurile, cu cât este mai adâncă, cu atâta face mai puțin zgomot. Inteligența unui individ se măsoară în cantitatea de incertitudini pe care e capabil să le suporte”.