Cum influențează starea climaterică asupra culturilor agricole, vedeți din cele ce urmează
Precipitațiile tot timpul au fost și sunt importante. Însă pentru culturile agricole, la moment, nu sunt atât de importante pentru că acestea sunt în perioada de pauză, cînd procesul de creștere este încetinit. Despre acest lucru ne-a comunicat Viorel Scutaru, șeful Direcției Agricultură Ungheni.
”Importantă ar fi totuși zăpada, nivelul căreia trebuie să atingă în această perioadă de gerar circa doi metri, pentru a menține saturată 100% umeditatea pământului. Practic, procesul fiziologic este încheiat și revine pentru fiecare cultură în parte când temperaturile sunt ridicate, inclusiv și noaptea”, a subliniat dânsul.
Potrivit lui, este prea devreme pentru a face o prognoză a anului 2020 privind dezvoltarea culturilor agricole, dar important este că nu avem nici un pericol din cauza condițiilor climaterice, care ca în acest an n-au mai fost. ”Pericolul pentru culturile de toamnă poate să apară doar atunci când vom avea înregistrate -14 grade fără zăpadă. Iar pentru pomii fructiferi, se admite o temperatură de până la -27 grade, vița de vie rezistă până la -18 grade”, a mai menționat Viorel Scutaru, după care a mai adăugat: ”temperaturile pe care le avem acum sunt anormale, dar important este faptul că acest lucru deocamdată nu reprezintă un pericol pentru culturile agricole”, a susținut Viorel Scutaru.
Lasă un răspuns