A vrut să ajungă în România pe sub podul Eiffel din Ungheni, dar planul i-a fost dat peste cap


Cazul s-a întâmplat ieri, 20 ianuarie, în jurul orei 16:20. Astfel, patrula Poliției de Frontieră de menținere a regimului și ordinii în perimetrul podului moldo-român Eiffel, a observat o persoană ce se îndrepta grăbit pe sub pod, prezentând un comportament agitat.
Imediat, la fața locului a fost solicitată prezența grupei de intervenție. Acesta observând patrula a încercat să se eschiveze, alergând printre cărări greu accesibile, însă polițiștii de frontieră au intervenit prompt și au reținut persoana în cauză.
Ca urmare, bărbatul a fost identificat ca cetățean moldovean de 23 de ani, originar din raionul Orhei, satul Cihoreni. Tânărul fiind audiat a recunoscut că nu deține acte de identitate, fără a invoca motivul, însă intențiile sale au fost de a ajunge ilegal în România.
Pe cazul dat, ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției regionale Vest au inițiat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art.27, art.362(al.1) CP al RM.
Lasă un răspuns