14 copii din Măgurele au mers în vacanță la Iași. Datorită inițiativei lui Octavian Țîcu

În urma unei vizite la gimnaziul „Vasile Badiu” din Măgurele încă în luna noiembrie, Octavian Țîcu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a promis un lucru, iar pe 11 ianuarie această promisiune a fost realizată.
Grație lui, 14 copii au mers într-o vizită la Iași, România, împreună cu primarul localității, Andrei Căldare, directoarea gimnaziului, profesori și câțiva părinți au avut șansa de a explora câteva obiective turistice: Parcul Copou, Universitatea ”Ioan Cuza”, Mănăstirea Golia, Bojdeuca lui Ion Creangă, ghid fiind însuși Octavian Țîcu.
„Mi-am dedicat două zile de vacanță copiilor de la Măgurele, Ungheni, care la doar 30 km de la Iași, n-au fost niciodată în vechea capitală”, a scris Octavian Țîcu pe pagina sa de Facebook.
„Cu toții am rămas plăcut surprinși de ceea ce am văzut”, a declarat și Alexandra Roșca, directoarea gimnaziului. Potrivit ei, deputatul Octavian Țîcu a confirmat că va organiza și cu alte eventuale destinații. ”Nu a fost o promisiune, dar în dependență de cum se vor aranja lucrurile”, a mai adăugat directoarea.
Iar copiii au rămas cei mai impresionați, mai ales că a fost prima lor vizită la Iași.
De subliniat că în luna noiembrie, Octavian Țîcu este originar din Costuleni și a venit la gimnaziul ”Vasile Badiu” din Măgurele cu o prezentare de carte și, totodată, cu o donație de cărți, colecția „Homo Moldovanus Sovietic. Teorii și practici de construcție identitară în R(A)SSM (1924-1989)”, scrise chiar de el însuși.
Lasă un răspuns