FOTO. Un restaurant din Ungheni s-a transfromat în platou de filmare pentru un post de televiziune din România
În ultima zi de toamnă, pe 30 noiembrie, sala restaurantului ”Miorița” din preajma satului Elizavetovca, Ungheni, s-a transformat într-un platou de filmare.
Aici au răsunat cântece frumoase, s-a dansat, a fost mare veselie, dar și multă muncă.
Filmările au fost realizate pentru ”Tradițional TV”, un post regional folcloric din Suceava, România.
O contribuție în acest sens a avut-o Silvia Zagoreanu, directoarea Palatului de cultură din Ungheni, interpretă de muzică populară, cunoscută și apreciată nu doar în Republica Moldova, ci și în România.
”În seara de Revelion vom întra pe post. Multumim echipei – Marcel Piticari, Kamelia Schipor, personalului restaurantului ”Miorița” din Ungheni, în persoana doamnei Victoria Soltan, tuturor artiștilor partucipanți”, a scris dânsa pe pagina sa de facebook.
Emisiunea pentru care s-au făcut filmările se numește „Întâlniri Muzicale”, iar printre interpreții invitați la filmări s-au numărat Marina Filipovici și Nicolae Paliț, originari din raionul Ungheni.
One Comment
Bravo dna Victoria Soltan și întreaga echipă, mult succes în continuare 🙏🙏🙏