Ultimul editorial. Azi EXPRESUL împlinește 12 ani

Exact cu 12 ani în urmă, pe 1 noiembrie, a ieșit de sub tipar ediția cu nr. 1 a ziarului EXPRESUL. Pentru cineva, e o perioadă de timp scurtă, chiar nesemnificativă. Pentru noi e o întreagă epocă.
Au fost zile și nopți fierbinți, în care discutam, alergam în căutarea subiectelor, dar și a cititorilor, ne bucuram, plângeam… Pot să zic fără pic de ezitare: am fost foarte norocoși că am prins și vremurile când rețelele sociale nu ne acaparaseră timpul și mințile, iar fiecare subiect de știre îl căutam colindând satele noastre, mergând la zeci de evenimente, discutând cu sute de oameni. Așa am simțit ce înseamnă jurnalism adevărat.
Am crescut, ne-am dezvoltat, am învățat din mers tehnici noi, ne-am adaptat timpurilor pe care le trăim.  Iată că am ajuns să marcăm 12 ani de EXPRESUL!
Nu pot să nu-mi amintesc, cu acest prilej, de Ghenadie Nicu, cel care a fost alături de noi din primele ediții ale publicației. Au rămas, în ziarele îngălbenite de vreme, interviurile sale cu personalități marcante ale culturii și literaturii noastre naționale. Au rămas știrile și reportajele lui, abundând în neologisme, ceea ce tare îi mai deranja pe unii… Au rămas amintirile, unele haioase, altele mai triste, căci Ghenadie a fost un om neordinar. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Nu pot să nu vorbesc, în aceste zile, de Vitalie Harea, cel care a creat designul ziarului, a creat site-ul Expresul.md și care ne tot bătea la cap cu presa online, pe care atunci, cu 10-12 ani în urmă, nu prea o înțelegeam. Ceea ce am învățat de la Vitalie, pe lângă QuarkXPress și alte ”nebunii” de acest gen, este fidelitatea și deschiderea spre nou.
Cum să nu o menționez pe Angela Covaliov, cea care a fost și rămâne nu doar contabila întreprinderii ce edtează EXPRESUL, ci sufletul ei, un om absolut deosebit, de o corectitudine ireproșabilă.
De mai bine de un deceniu este la EXPRESUL Natalia Junghietu. Îmi amintesc foarte bine ziua când a venit la redacție. Timidă din fire, a găsit, totuși, forța să intre și să întrebe tranșant dacă nu avem cumva de lucru. De atunci, fără mare agitație și tam-tam, a mers înainte, cu insistență și modestie. Astăzi, este directoarea ziarului, este omul care și-a asumat toată responsabilitatea pentru ceea ce va urma. Cum să nu o admiri și să nu-i urezi mari succese în continuare?
Sunt mândră că EXPRESUL a devenit o adevărată școală pentru alte două colege de-ale noastre: Ina Landa și Veronica Gorea. Ambele, cam speriate inițial de avalanșa de informații și sarcini ce le-au revenit, au ajuns, în scurt timp, să fie sigure pe forțele și capacitățile lor, demonstrând că pot să fie auzite, pot să scrie și să discute la orice temă.
Sper din toată inima ca cele învățate la EXPRESUL să le fie de folos oriunde și oricând.
Pentru mine, cea care, acum 12 ani, am avut curajul (sau nebunia) de a fonda EXPRESUL, este ultimul editorial. Am decis să mă retrag din presă. Nu voi vorbi despre motive. Voi zice doar că e o decizie asumată. Cu siguranță, mă voi regăsi în alte activități.
Sunt mândră că am rezistat tuturor atacurilor și calomniilor de care am avut parte în acești ani. Sunt mândră de parcursul meu, de zecile de premii pe care le-am obținut, inclusiv două ”mere jurnalistice”, distincții foarte importante pentru oamenii de presă. Sunt mândră că nu m-am vândut și am scris totdeauna doar ceea ce mi-a dictat conștiința.
Sunt mândră că sărbătorim împreună ce 12 ani de EXPRESUL.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

22 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *