FOTO / Condiţii mai bune pentru deținuții din izolatorul Inspectoratului de Poliție Ungheni

Săptămâna trecută, pe 15 noiembrie, a fost inaugurat Izolatorul de detenție provizorie din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni. Iar persoanele deținute provizoriu nu vor mai fi transportate în izolatoarele din Nisporeni sau Bălți.

Renovat și modernizat în conformitate cu standardele internaționale, izolatorul este asigurat cu tot utilajul necesar, în vederea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei aflate în detenție provizorie. Acesta este dotat cu sistem de monitorizare video, sistem de comunicare internă cu celula de tip interfon, radioficare, securitatea antiincendiară, sisteme de protecție valori umane, dar și alte condiții inclusiv ce țin de igiena personală. De asemenea, izolatorul a fost prevăzut cu uși din sticlă transparentă pentru persoane care suferă de anumite fobii.
”Este important faptul că aceste renovări și modernizări ne-au permis să asigurăm deținerea persoanelor în funcție de diferite criterii de orientare sau convingeri, inclusiv religioase. La fel au fost create condiții decente pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Ruslan Grecu, șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție Ungheni.
Potrivit lui Gheorghe Balan, șeful interimar al Inspectoratului General de Poliție, acesta este al cincilea izolator de detenție provizorie și unul din cele 15 izolatoare de detenție provizorie, planificate a fi reconstruite capital până la finele anului 2020.
”Prin îmbunătățirea condițiilor materiale de detenție se urmărește garantarea respectării drepturilor securității și siguranței persoanelor private de libertate, îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru polițiștii implicați în astfel de misiuni, dar și excluderea cazurilor de reducere a pedepselor persoanelor aflate în custodia poliției”, a menționat Gheorghe Balan.
Totodată, dânsul  a maimenționat că la începutul acestui an, în cadrul Programului de suport bugetar pentru reforma poliției pentru garantarea respectării drepturilor securității, siguranței persoanelor deținute în timpul transportării, subdiviziunile poliției unghenene au fost asigurate cu 25 autospeciale, pentru transportarea deținuților.
De subliniat că reparația izolatorului s-a făcut în cadrul ”Programului de suport bugetar pentru reforma Poliției”, finanțat de către Comisia Europeană.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

8 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *