FOTO / Au plantat și stejari, și tei, și nuci. Au instalat și-un foișor

Zeci de copaci au fost plantați, în aceste zile, în cartierele Vasilica și Berești din Ungheni.

”În afară de înverzirea parcului din preajma Centrului multifuncțional ”Regina Maria”, am mai sădit copaci la izvor, un izvor din care beau apă și oamenii, și animalele. Dealul se surpă, se duce la vale, de aceea am hotărât să îl întărim cu niște copaci”, a precizat Viorica Său, lidera Grupului de Inițiativă Locală ”Vasilica”, inițiatoarea proiectului ”Foișorul înțelept”.
”Mi-am petrecut copilăria la acest izvor, iar activitatea respectivă de înverzire mi-a încălzit  sufletul. Mulțumesc vecinilor mei și membrilor Grupului de inițiativă pentru implicare”, a adăugat dânsa.
De notat că plantarea pomilor a avut loc în cadrul proiectului ”Foișorul înțelept”,  iar Primăria Ungheni a contribuit cu 37 de puieți de tei, stejari, nuci, sălcii.
După ce au fost plantați copacii, în preajma Centrului ”Regina Maria” a fost instalat și un foișor nou-nouț, unde vor avea posibilitatea să se întâlnească localnicii și, în mod special, vârstnicii din acea zonă a municipiului Ungheni.
Valoarea totală a Proiectului ”Foișorul înțelept” este de 34600 lei, dintre care 9900 lei sunt oferiți de Fundația Comunitară Ungheni, iar alți 15 mii – de Primăria Ungheni. Restul banilor sunt contribuția comunității.
EXPRESUL este partenerul media al proiectului.




📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *