Vor învăța cum să scoată la lumină și să perpetueze tradițiile și obiceiurile strămoșești

Un laborator practic cu genericul ”Patrimoniul cultural local: cercetare și valorificare” va avea loc la Ungheni în data de 16 octombrie.
Evenimentul este dedicat, în mod special, lucrătorilor din cultură, celor care au menirea să cerceteze, să scoată la lumină și să perpetueze tradițiile și obiceiurile rămase din moși-strămoși, să valorifice tot ce înseamnă patrimoniu cultural și ce a mai rămas din el.
Ei vor fi ghidați, așa cum anunță Secția Raională Cultură și Turism din Ungheni, de către dr. Ludmila Șimanschi, cercetător științific superior la Institutul de Filologie Română ”Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, dar și de Mariana Cocieru, șefa sectorului de folclor la aceeași instituție.
Va vorbi despre experiențele sale și Ștefan Susai, scriitor, creator de concepte și realizator de proiecte culturale, inclusiv în raionul Ungheni. Cel mai recent eveniment organizat la inițiativa și cu implicarea sa plenară a fost Sărbătoarea covorului de la Cioropcani.
Acest laborator se va desfășura la Biblioteca ”Dimitrie Canbtemir” din Ungheni cu începere de la ora 9.30.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino siteleri |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
mavibet |
lidyabet |
lidyabet giriş |
mavibet