Fapte bune. Zeci de polițiști de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest au donat sânge

Imediat ce a fost lansat anunțul Secției de transfuzie a sângelui de la Spitalul Raional Ungheni despre necesitatea suplimentării stocului cu noi doze de sânge, circa zece polițiști de frontieră s-au prezentat, săptămâna trecută la spital, pentru a dona sânge.
Asta, după ce, în luna mai, alți peste 25 de colegi de-ai lor au donat sânge.
Deci, minimum 8 litri de sânge au fost adunate, până în prezent, doar de la polițiștii de frontieră, ceea ce înseamnă zeci de vieți salvate.
Urmează ca în noiembrie să doneze sânge elevii și profesorii de la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei din Ungheni.
A fost deja stabilită data exactă: 14 noiembrie.
”Împlinirea sufletească este enormă pentru cei care stau de veghe la hotare, știind că din sângele donat o singură dată pot ajuta până la trei persoane, întrucât se pot obţine unul, două sau trei produse. În plus, donarea de sânge este benefică şi pentru donator”, se menționează pe pagina de facebook a Direcției Regionale Vest a Poliției de Frontieră.
Polițiștii de frontieră spun că vor dona ori de câte ori vor avea posibilitate și sănătatea le va permite.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *