Drumul Chișinău-Ungheni. Cu aceleași firme, dar deja cu penalizări pentru întârziere

Imagine simbol

Chiar dacă lucrările de reabilitare a drumului R1 Chișinău-Ungheni nu vor fi încheiate la timp, contractele cu companiile care execută lucrări pe acest traseu nu vor fi reziliate.
Explicația e simplă. Potrivit radiochisinau.md, șeful Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, susține că întreruperea contractelor ar întârzia și mai mult darea în exploatare a drumului, deoarece va trebui organizată o nouă licitație.
Pe traseul Chișinău-Ungheni se află în reconstrucție 4 porțiuni de drum. Cele două companii – una cehă și cealaltă azeră – vor continua să reconstruiască traseul, dar vor fi penalizate, a subliniat dânsul.
Reamintim că startul reabilitării drumului Chișinău-Ungheni a fost dat la 20 august 2014. Atunci, fostul prim-ministru Iurie Leancă făcea promisiuni că în 24 de luni proiectul respectiv va fi dus la bun sfârșit, iar drumul va fi dat în exploatare în august 2016.
După numeroase alte  promisiuni și termene limită de finalizare a lucrărilor, în luna august curent, Gheorghe Curmei anunța că lucrările de construcție a drumului Chișinău-Ungheni vor mai dura cel puțin până anul viitor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

5 Comments

  • Cind vor termina reparatia, va fi necesar sa inceapa de la nou reparatia. Rusine, e traseu ce merge spre Europa. Asa au reparat si traseul spre Leuseni.

    Reply
  • Este si vina guvernului anilor precedenti.la puscarie trebue sa stea si cine monitoriza efectuarea lucrarilor. Deoarece drumul Ungheni Chisinau este construit nu de specialisti da de o gasca de rude a acelor care au cistigat lecitatiea cu ajutorul lui Bunelu X. Da fecorii.fratii.sotii nostri a moldovenor gospodari si specialisti ii fac gospodari pe rusi. Pe altii construind in alte tari dar strainii ne papa banii nostri. Va multumesc daca mati inteles corect.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *