Cu gândul la vârstnici. Un foișor ”înțelept” va apărea la Ungheni. În ce cartier va fi construit

Așa va arăta foișorul din cartierul Vasilica

La Ungheni a fost dat startul unui proiect, menit să le facă viața mai frumoasă vârstnicilor din cartierele Vasilica și Berești.

Moment de la lansarea proiectului. În fotografie: (de la stânga la dreapta) viceprimarul de Ungheni, Cristofor Codreanu, reprezentanta Fundației Comunitare, Svetlana Ciobanu, lidera Grupului de Inițiativă Locală ”Vasilica”, Viorica Său

Evenimentul s-a produs pe 4 octombrie, la Centrul multifuncțional ”Regina Maria” din cartierul Berești. Viorica Său, președinta Grupului de Inițiativă Locală ”Vasilica”, a făcut o prezentare a proiectului ce urmează a fi implementat în lunile următoare.
Astfel, va fi organizat un training de promovare a modului sănătos de viață, la care sunt așteptate 30 de persoane vârstnice.
Va avea loc și o șezătoare cu participarea vârstnicilor și a elevilor de la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni.
În perioada 8-9 noiembrie, va fi organizată o vizită de studiu la Iași pentru zece persoane în etate din Ungheni. Se dorește astfel stabilirea unor relații de colaborare cu membrii Clubului de seniori ”Vovidenia” din Iași. Totodată, seniori ungheneni vor avea posibilitatea să viziteze și trei mănăstiri din Iași.
Așa va arăta foișorul din cartierul Vasilica

”Cireașa de pe tort” o va constitui construcția unui foișor în parcul din preajma Centrului Cultural Multifuncțional „Regina Maria”, dar nu înainte de desfășurarea unei campanii de promovare a modului sănătos de viață și îmbătrînire activă, a unei activități de salubrizare și înverzire a parcului din preajma Centrului Cultural Multifuncional „Regina Maria”.
Proiectul resectiv se întitulează ”Foișorul înțelept” și este susținut financiar de Fundația Comunitară Ungheni, care oferă un grant de 9900 de lei. Cu o contribuție de 15 mii de lei va veni Primăria Ungheni. Se vor implica și cetățenii, și responsabilii de proiect. Valoarea totală a acestuia este de 34600 de lei.
EXPRESUL este partenerul media al proiectului.
De notat că este primul proiect realizat de Grupul de Inițiativă Locală ”Vasilica”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *