Alexandru Ambros: ”Eu am simțit cum era prin anii 1937-1939, când erau împușcați oamenii fără nici un motiv”
Vedeți ce spune primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, despre aflarea sa în PDM, despre regrete, ce va face în cazul în care nu va obține un nou mandat de primar.
Ați fost într-un partid, în al doilea, în al treilea, fapt pentru care mulți ungheneni vă critică și vă numesc trădător. Aveți, totuși, o viziune politică sau preferați să fiți în permanență cu cei de la putere?
Eu am o viziune pro-europeană, pro română. Consider că trebuie să aducem la noi acasă acele valori europene, care și-au demonstrat eficiența în statele Uniunii Europene, unde toate mecanismele democratice lucrează. Doar că nu poate fi făcut totul foarte repede.
Cât privește criticile. Credeți-mă că în 12 ani îți formezi imunitate. Dacă din 10 oameni 4 zic că nu ai făcut nimic, iar 6 zic că ai avut dreptate în ceea ce ai făcut, eu sunt mulțumit și merg înainte.
Spuneți-mi, ce au vrut oamenii: să avem grădinițe unde copiii să înghețe iarna, să refuze agenții economici să livreze produse alimentare, pentru că noi nu avem cu ce plăti, sau ca primarul să fie o persoană statornică din punct de vedere politic? Eu am ales să asigur funcționalitatea orașului, poate în detrimentul imaginii mele.
Credeți că e normal ca un primar să depindă de partidele aflate la guvernare?
Nu este normal. Dar dependența aceasta există și acolo unde este democrație avansată.
Da, dar nu atât de evidentă și exagerată.
Nu vreau acum nici să laud, nici să critic pe cineva. La momentul actual, nu reprezint nicio formațiune politică, sunt fără de partid.
De ce?
Pentru că tot timpul trebuie să faci o schimbare. Persoanele care zic că cei ce a schimbat o dată nu mai pot fi iertați, consider că greșesc. Religia noastră ortodoxă spune că, în momentul în care te spovedești, în momentul în care mergi și spui că ai procedat într-un fel, deși ar fi putut și altfel, ar trebui să fii iertat. Nu există lucruri care nu ar putea fi iertate.
Regretați ceva din perioada în care ați fost în Partidul Democrat, strict din punct de vedere politic?
Regret că nu am fost mai categoric în promovarea unor idei ale mele. Poate nu am avut forța să le duc până la capăt, ca să schimbăm anumite lucruri. Credeți-mă, și în echipa noastră erau păreri foarte diferite, unele lucruri nu ar fi trebuit să fie făcute. M-am opus, dar nu suficient. Regret că nu am fost suficient de insistent.
Inclusiv în cazul susținerii lui Dodon în turul doi la alegerile prezidențiale sau al mitingului din vara anului 2018, care s-a soldat cu conflicte…
Acel miting a fost o greșeală. Am spus-o și atunci, și înainte. Credeți-mă că multe persoane au fost de acord cu mine, inclusiv președinta organizației teritoriale, Ludmila Guzun. Dar am fost în minoritate și nu am avut vocea foarte dură. De ce am fost prezent? Eu nu puteam să nu fiu prezent, din moment ce sunt primarul orașului. Exista riscul să se întâmple lucruri mai grave.
Ați declarat public, la alegerile prezidențiale, că o susțineți pe Maia Sandu. Nu ați putut convinge și echipa din care făceați parte să vă urmeze?
Adevărul e că a venit un mesaj că ar fi mai oportun să-l susținem pe Igor Dodon.
Dar în ceea ce privește impunerea oamenilor să participe la diverse mitinguri de susținere a guvernării Partidului Democrat… Să nu-mi ziceți că nu a existat acest fenomen. Oamenii erau impuși să scrie cerere în PDM, să participe, așa cum am zis, pe la mitinguri…
Da, dar nu atât de categoric. Nu chiar impunere. A fost o organizare, mobilizare…
Exagerată.
Poate exagerată. Dacă cineva din membrii unui colectiv refuza să meargă, nu era dat afară.
Peste tot era așa?
Nu pot să zic că chiar peste tot. Eu vorbesc despre ce știu eu. Spre exemplu, șefa Direcției Educație. Când aud că a impus… Nu a făcut așa ceva. Dimpotrivă, i se reproșa că nu a creat organizații. Ea chiar nu a făcut lucrul acesta. Și nu numai ea. Și eu am fost rugat să dau afară persoane, pentru că soții lor sunt lideri la alte formațiuni. Am întrebat dacă acesta e unicul motiv pentru care trebuie să le eliberez. Daca da, nu o voi face. Dimpotrivă, dacă merită, îi vom promova și îi vom susține. Cu riscul de a fi făcute niște interpretări, dar voi spune: am fost chemat la partid și mi s-a zis că sunt omul lui Sandu. Așa înțelegeau unii: dacă nu ai dat afară pe cine au vrut ei, înseamnă că ești împotrivă, ești omul cuiva…
Ca pe vremea lui Stalin.
Exact. Eu am simțit cum era prin anii 1937-1939, când erau împușcați oamenii fără nici un motiv.
Nu numai dumneavoastră ați simțit. Cam aceasta a fost atmosfera per general, din păcate.
Dar vreau să spun că, în ultimii 2 ani, s-au făcut și foarte multe lucruri bune, nu trebuie să negăm acest lucru. Eu nu pot să nu spun că anume Guvernul Filip a făcut ceea ce nu a putut face 10 ani la rând celelalte guverne. Anume Guvernul Filip a lăsat din mâini Fondul rutier pentru toate primăriile: 50% din fondul rutier au mers către consiliile raionale, iar celelalte 50% – către primării. Au fost inițiative bune.
Nimeni nu contestă că s-au făcut și lucruri bune, dar presiunile care au existat și frica inoculată în oameni au cam șters din percepția oamenilor aceste lucruri bune.
Foarte multă lume este orbită acum. Supărările sunt mari și nu trec imediat. Deja greșesc acești oameni.
Să presupunem că veți câștiga un nou mandat de primar. Atunci veți fi nevoit să lucrați cu Guvernul. Iarăși veți adera la vreun partid, care se va afla la putere, că la noi cam a devenit o tradiție un astfel de comportament.
Eu nu voi adera la nicio formațiune politică.
Nici măcar de dragul viitorului orașului Ungheni?
De dragul viitorului orașului Ungheni voi face tot posibilul să pot să asigur continuitatea. Sper că, totuși, lucrurile se mai schimbă și vor evolua în direcția bună, când se vor pune în valoare principiile normale, democratice.
Interviul integral îl puteți citi în ziarul EXPRESUL din 13 septembrie.
9 Comments
gloantele ce te va găsi…….nu îl vei auzi
Basil Radu … “ … care te vor găsi … nu le vei…“
Să fi simțit, nu mai avea cine spune! 🙂
Mai si mai amajeste….🧐
Ca sa nu mai regretati,lasa locul celor tineri,nu esti nascut primar!rusine sa umbli ca sata la cumatra dintr-un partid in altul !!! Te uiti de unde bate vantul si te schimbi repede in alt partid numai sa tii fotoliu!
ajunge
#postareDin6septembrieDarFărăComentariileDeRigoare
P.S. Ține elimină comentariile sincere dar aspre, ține oare … se știe… exPreșul… de la ușă bineînțeles.
Pinscher Pitic – Zwergpinscher au fost șterse comentariile ??? …sau nu am înțeles
Personal Eu am văzut și vad în continuare schimbări în orașul nostru. A devenit mai frumos, într adevăr mult mai frumos, au apărut terenuri de joaca pentru copii și un parc renovat ce arata extraordinar. Poate fi criticat în fel și chip primarul nostru, dar a face multe pentru Noi….