Primarul de Sinești: ”În zilele pe care le trăim trebuie să ai încredere doar în forțele proprii”.

Primarul comunei Sinești, raionul Ungheni, Iurie Țăruș, este decis să încerce să obțină un nou mandat de primar.
”Am muncit mult și mi-ar părea rău să plec acum”, a declarat dânsul într-un interviu pentru EXPRESUL, după care a explicat: ”Îmi doresc realizarea a noi proiecte. Vreau să avem în sat un parc frumos, amenajat și dotat cu toate cele necesare. Îmi doresc reparația casei de cultură, a sediului primăriei. Mai avem de construit un drum spre Sineștii Vechi, spre Pojarna… Sunt încă multe lucruri de făcut”.
Fiind întrebat, dacă nu i se pare că și altcineva s-ar descurca și ar realiza proiecte benefice pentru locuitorii comunei, dânsul a răspuns scurt: ”În zilele pe care le trăim trebuie să ai încredere doar în forțele proprii”.
Referindu-se la ultimul său mandat, a recunoscut că nici nu a observat când a ajuns la final, căci ”atunci când lucrezi, timpul trece repede”.
Potrivit actualului primar, în ultimii patru ani realizările au fost furmoase: a fost dată în exploatare stația de epurare și sistemul de canalizare, construcția cărora a durat exact patru ani. Tot în această perioadă a fost construit drumul central din în sat cu înveliș asfaltic, au fost reparate circa 10 kilometri de drum de piatră. A fost construit și un mini-stadion cu înveliș artificial.
”Mi-ar părea rău să se distrugă ceea ce s-a făcut în ultimii ani în comuna Sinești”, a spus dânsul la final.
Lasă un răspuns