EDITORIAL | Lucia Bacalu: Supărați, supărați sunt, Doamne, supărați

Avem în ziarul EXPRESUL o rubrică, întitilată ”Ai noștri primari” și, până a începe campania electorală, am decis să-i întrebăm pe aleșii poporului ce realizări au avut, cât de complicat sau simplu li s-a părut mandatul lor de primar.
Fiți de acord, sunt întrebări simple, fără niciun context politic, la care oricine poate răspunde cu ușurință.
Zilele acestea, colega mea, Natalia Junghietu, a avut un dialog curios cu un primar.
Iată-l:
– Domnule primar, am câteva întrebări către dumneavoastră. Aveți câteva minute libere?
– Nu!
Pauză.
– Stau în rând… la lins fundurile. Mă scuzați.
Și a închis.
Colega mea a revenit, în încercarea de a discuta, totuși, cu el.
Nu a mai răspuns. Nu a răspuns nici la mesajele pe care i le-a trimis.
Iată așa primari sensibili avem!
”Domnule primar, sunteți alesul poporului și intră în obligația dumneavoastră să răspundeți la întrebările jurnaliștilor (vă place sau nu vă place), să răspundeți la întrebări la care cetățeanul de rând așteaptă răspuns”, a fost mesajul public al Nataliei Junghietu.
Niciun primar nu a fost impus să participe în alegeri, să ceară votul oamenilor. Cu toții au mers de bună voie și nesiliți de nimeni. Oare nu au știut atunci că, odată aleși în funcție publică, sunt  obligați să asigure transparența procesului decizional, să răspundă la întrebări de interes public?
Or, colega mea nu avea de gând să-l întrebe câte camere are în casă ori ce a mâncat la prânz.
Apropo, nu e primul caz când un ales al poporului reacționează în așa hal. Mai ales, în ultimul timp.
Să fie oare obosiți? Să fie oare stresați cu adevărat? Sau, pur și simplu, vor doar lăudați.
Îmi mai spunea cineva, recent, că, vezi Doamne, nu scriem despre realizările obținute, realizări în spatele cărora este foarte multă muncă. ”Nu trebuie să scrieți despre mine. Scrieți despre angajați. Nu vă mai interesează oamenii muncii”, zicea cu mare modestie.
Nu știu dacă mai ține minte acel personaj versul din ”Scrisoarea I” a lui Eminescu: ”Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”.
N-avea omul nicio treabă cu lauda ”oamenilor muncii”. Omul voia lustruit, vorba lui Eminescu.
De unde, Dumnezeule, apar aceste frustrări?
Ai vrut să fii primar? Ai vrut să fii consilier? Ai vrut să fii șef? Asumă-ți consecințele!
Nimeni, dar absolut nimeni nu este obligat să te ridice în slăvi, să ți se închine, să-ți cânte osanale. Dimpotrivă, tu ești obligat să muncești, să-ți îndeplinești obligațiunile, să reacționezi CIVILIZAT la critici și să nu aștepți numai laude.
Am mai scris anterior: putem și trebui să ne închinăm în fața adevăratelor valori: scriitori, artiști, sportivi, care ne duc faima în lume, care ne fac să fim mândri cu adevărat.
În rest, acești primari, șefi și șefuleți ar trebui să înțeleagă odată și pentru totdeauna că nu sunt unșii lui Dumnezeu pe pământ. Mulți dintre ei au nimerit în funcții absolut accidental, orientându-se la timp în ce luntre să sară, la ce partid să se alipească.
Acum, iată, o fac pe supărații.
De ce nu se supără atunci când trec într-o veselie de la un partid la altul, fără pic de rușine și remușcări? Dacă le-ar avea, ar veni și cu niște explicații plauzibile.
De ce nu se supărau atunci când, în fața camerelor de luat vederi, îi ridicau în slăvi pe un Plahotniuc, Dodon sau nu mai știu cine?
Știu și refrenul arhicunoscut: ”Eu am făcut-o pentru oameni”. Mititeii, câte sacrificii din partea lor.
Și, atunci, de ce să te superi, citind un editorial despre… linsul fundurilor la moldoveni?