Și după 74 de ani, ies la suprafață muniții neexplodate din cel de-al doilea război mondial

De la începutul anului curent, în raionul Ungheni au fost depistate nouă muniţii neexplodate, rămase aici din al doilea război mondial. În luna iunie, au fost descoperite patru.
Astfel, pe 5 iunie, într-o gospodărie din satul Pârlița, a fost depistată o bombă de aruncător de 82 mm. Pe 18 iunie, la Buzduganii de Jos, la circa 100 metri de Prut, în zona de frontieră, au fost găsite două mine antitanc. La 29 iunie, la Cetireni, în trimpul unor lucrări pe şantierul de construcţie al parcului central, a fost depistată o bombă de aruncător de 82 milimetri.
”Muniţiile neexplodate sunt o consecinţă al ultimului război mondial. Motivele din care acestea nu au explodat pot fi diferite, fie că e vorba de unele defecte tehnice şi tehnologice, de utilizarea necorespunzătoare sau defectarea declanşatorului”, a explicat Petru Prepeliță, ofiţer superior al serviciului prevenţie al Direcției Situații Excepționale Ungheni.
Dânsul a atenționat că pericolul e mare, căci muniţiile neexplodate pot detona și acum, la trecerea a zeci de an.
Muniții din al doilea război mondial au fost găsite și în raionul Călărași, mai puține însă, doar trei în acest an.
Alexandru Balan, șeful Unității Salvatori și Pompieri Călărași, le-a enumerat pe toate trei: un proiectil de artilerie de 76 mm a fost descoperit într-o gospodărie din orașul Călărași, în timpul săpăturilor unui beci; la Dereneu și Frumoasa a fost găsită câte o bombă de aruncător de 82 mm, în timpul lucrărilor agricole în câmp.
Specialiștii recomandă:

  • În cazul în care este depistată vreo muniție, sunați imediat la Servicul 112 și anunțați despre locul aflării, explicați cum arată obiectul şi dacă există în apropiere o localitate şi cetăţeni supuşi pericolului.
  • Nu atingeți munițiile găsite, nu le trasportați, nu le scuturați, nu le loviți, nu le aruncați, nu le dezasanblați, nu le aruncați în foc.
  • Marcați teritoriul unde a fost găsită muniția și nu lăsați pe nimeni să se apropie până la venirea geniștilor.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *