Sfaturi de la o tânără de succes. Cum e să reușești în viață și să susții examenele de bacalaureat doar pe nota 10
Elena Grosu, absolventă a Liceului ”Gheorghe Asachi” din Ungheni, este unica din raion, care a obținut o performanță de invidiat: 10 pe linie la examenele de bacaluareat.
Într-un interviu acordat pentru EXPRESUL, tânăra a povestit că a început pregătirile pentru bacalaureat de prin clasa a IX-a. Atunci a început să se gândească mai serios la concursurile și olimpiadele școlare.
În clasa a X-a, s-a remarcat la olimpiada națională la istorie. A obținut rezultate bune, zice ea, și în clasa a XI- a.
Elena și-a încercat norocul și în acest an, a participat la olimpiadele de limbă franceză, istorie și matematică. Chiar dacă și-a dorit un rezultat bun, nu a fost să fie.
În schimb, la examenul de bacalaureat a obținut 10 pe linie. ”A fost neașteptat, o adevărată surpriză. Sunt fericită”, a spus ea cu referire la acest succes al ei.
”Nu mă gândeam că voi avea zece pe line”, a recunoscut, după care a concluzionat: ”Acest lcuru mi-a demonstrat încă o dată că trebuie să am mai multă încredere în mine, în cunoștințele mele”.
Pe parcursul anilor de studii s-a implicat activ și în activități extrașcolare, fiind și președinta Consiliului Raional de Tineret. BAC-ul nu a fost un impediment în dezvoltarea sa personală.
”Viața înseamnă mult mai mult. Viața depășește cartea, dar cartea trebuie să ne însoțească mereu. BAC-ul este doar o treaptă din viața noastră, nu trebuie să-l catalogăm ca pe ceva negativ. Pe mine m-au ajutat foarte mult activitățile extrașcolare, care m-au făcut să mă dezvolt altfel, să cunosc oameni și să-mii valorific abilitățile”, a explicat tânăra.
Fiind întrebată dacă a avut emoții și cum le-a stăpânit, a răspuns: ”E firesc să avem emoții, suntem oameni”, după care a adăugat: ”De felul meu, sunt emotivă, dar nu au fost emoții distructive și am știut să le controlez. Am muncit toți acești ani și am fost cumva mai încrezută în forțele mele. Dacă nu înveți, poți avea și stresuri, nu doar emoții”.
Elena Grosu a ținut să menționeze că le este reufnoscătoare pentru rezultatele ei și celor care au învățat-o, profesorilor. ”BAC-ul este și un examen moral, iar diriginta noastră, Oxana Timoșco, a fost alături de noi mereu, ne-a susținut și ne-a încurajat să fim încrezuți în cunoștințele noastre. Este și o bună profesoară de istorie și cred că din acets motiv îmi place mult istoria. În general, le mulțumesc tuturor. Fără profesori nu aș fi reușit. Succesele mele se datorează atât lor, cât și familiei, prietenilor și, desigur, mie. Am muncit mult și mă bucur că munca mea a fost răsplătită”, a mai spus Elena.
A evitat să vorbească despre planurile de viitor. „Vreau să rămână confidențial, pot doar să spun că pledez pentru domeniul economiei, iar studiile vreau să le fac la o facultate în România”, a precizat.
Am rugat-o să ofere câteva sfaturi pentru viitorii absolvenți. Iată ce ne-a spus: ”Am un citat pe care mă bazez și le sugerez viitorilor absolvenți să țină cont de aceste vorbe înțelepte: ”Ca să fii responsabil, trebuie să te ții de promisiunile față de alții, dar ca să fii un om de succes, trebuie să te ții de promisiunile față de tine”. Tânăra le-a sugerat să creadă în ei și să muncească mult și productiv.
La final, a conchis: ”Cunoștințele noastre nu se limitează la BAC, la facultate începe o nouă viață”.
Lasă un răspuns