Călărășenii l-au ales în funcția de primar de patru ori consecutiv. Îl vor alege și a cincea oară?
După patru mandate consecutive, primarul de Călărași, Nicolae Melnic, afirmă că fiecare mandat este la fel, căci ”mereu apar noi probleme, pe care trebuie să le soluționezi” și ”de muncă a fost la fel de mult în permanență”.
Fiind întrebat care a fost cea mai mare realizare din ultimul mandat cu care ar putea să se mândrească, Nicolae Melnic a răspuns: ”Realizările nu se măsoară doar în bani. Eu consider că printre cele mai mari realizări din ultimul meu mandat a fost asigurarea transparenței decizionale, transparenței în primărie”.
Cu toatea acestea, potrivit primarului, pe oameni nu-i prea interesează cu adevărat ce se întâmplă la primărie, ce decizii se iau și de ce. Sunt mult mai activi când există anumite lucruri negative.
La întrebarea dacă va candida pentru un nou mandat de primar, dânsul a fost ferm: ”Nu. Trebuie să știi să pleci la timp”, după care a adăugat: ”Las o moștenire bună celui ce va veni”.
Referindu-se la proiectele pe care le-a început, primarul de Călărași a spus: ”Eu nu cred că cineva ar putea săle stopeze sau să renunțe la ele. Toată viața am încercat să gândesc pozitiv, să fiu optimist. Cred că, indiferent cine va veni în locul meu, va continua cele începute”.
4 Comments
Este O Persoana ONESTA si MUNCITOARE il cunosc de 10 ani… sa fiu Calarasani la-si alege neaparat!
E destul să întrebăm călărășenii despre aceste „realizări”. De fapt, ceea ce s-a făcut în ultimii ani în oraș, a fost prin intermediul consiliului raional, cu finanțări externe.
Să vă ajute Dumnezeu sa faceti mai multe Orasul Călărași să devină un adevarat orași Europian…Mi-ași dori mult ca cănd plec acasă la Ungheni să traversezi un orași Europian…
In toti acesti ani a avut grija doar sa.si construiasca magazine pe strada principala a orasului. A implut trotuarele calice de chioscuri , in peata ii imposibil sa mergi risti sati rupi picioarele. Mizerie peste tot!! PD.stii la gunoi!!!