Ambasadorul României la Chişinău despre Autostrada Unirii şi podul peste Prut: “Sunt proiecte perfect realizabile, doar că…”

Autostrada Unirii şi podul peste Prut la Ungheni nu sunt proiecte fanteziste, ci proiecte perfect realizabile, doar că de durată.
Este opinia ambasadorului României în Republica Moldova, Excelenţa Sa Daniel Ioniţă, care a fost exprimată la Punctul pe AZI de la TVR MOLDOVA.
„Autostrada leagă vestul României de estul României. Propunerea a fost că dacă acea autostradă va ajunge la Iaşi, ea să fie prelungită şi până la Chişinău. E firesc să legi Chişinăul de Europa prin intermendiul României”, spune ambasadorul român.
Reamintim că, cu doar câteva zile în urmă, presa română scria: ”Construcția autostrăzii Târgu Mureș-Iași-Ungheni (Autostrada Unirii – n.n.) ar putea fi amânată”
Cât despre Gazoductul Iaşi-Ungheni-Chișinău, diplomatul a declarat că a fost recent la Bucureşti şi ştie că au fost semnate toate contractele şi vor începe lucrările simultan pe toate cele şapte tronsoane ale respectivului traseu.
„Ca să ajungi aici trebuiau parcurse etapele anterioare. Proiectul tehnic nu este unul de nedăpăşit. Odată ce ai construit este important ca această ţeavă să aibă şi consumator final. Partea română este ferm hotărâtă să-şi respecte angajamentele din contractul Gazoductului Iaşi – Ungheni”, a punctat Daniel Ioniţă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • De la ei așteptați gazoduct?
    Ei au avut un stat în captivitate și au dat bir cu fugiții.
    Acestea de nimica nu sunt buni, doar să distrugă și sa fure! Asa a fost și așa va fi mereu!
    Țara lui Papură Voda!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *