Unioniștii din Ungheni încep pregătirile pentru alegerile din 20 octombrie
La câteva ore după decizia Parlamentului de a stabili data alegerilor locale generale pe 20 octombrie 2019, Mihai Goian, liderul Mișcării Unioniste din Ungheni, a făcut un apel către ”principalii actori politici de pe eșichierul unionist”.
”Noi, unioniștii, avem doar o metodă prin care am putea participa la aceste alegeri, pentru a mari șansele noastre în scrutinul din 20 octombrie – unificând forțele unioniste, alegând cei mai buni candidați pentru primării”, a scris dânsul pe pagina sa de facebook, explicând și de ce: ”După declarația lui Andrei Năstase că la sfârșitul mandatului se va depune cererea de aderare la UE, este evident că blocul ACUM și PSRM vor guverna următorii 4 ani de zile și nu se vor ține de cuvânt nici de această dată. Deci, ca o alianță la nivel central, vom asista și la una la nivel local, unde se vor susține în turul 2 reciproc, ceea ce va diminua foarte mult șansele unioniștilor de a câștiga alegerile locale”.
Potrivit lui Mihai Goian, nu există îndoială că ”unionistii vor deveni cei ce vor prezenta pericolul major pentru această alianță monstruoasă” și vor fi loviți din toate părțile, se va arunca cu mult gunoi în aceștia.
”Îndemn ca principalii actori politici de pe eșichierul unionist să se așeze la discuții cât mai urgent. Trebuie sa construim opoziții locale puternice, care vor lupta pentru drepturile unioniștilor în consiliile locale. Doar uniți putem învinge!”, a conchis dânsul.
Reamintim că Mihai Goian a încercat să participe și la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, în calitate de candidat independent în Circumscripția uninominală nr. 16 Ungheni.
Chiar dacă a reușit să adune în listele de subscripție 663 de susținători, i s-a refuzat înregistrarea, din motivul că 197 de semnături au fost declarate nevalabile.
”Nu se dorește o fracțiune unionistă în Parlamentul Republicii Moldova! Ce urmează?”, astfel a comentat dânsul atunci hotărârea CECEU nr. 16.
One Comment
Basarabia nu o sa fie primită niciodată în UE..
E prea mica mi influență Rusiei prea mare… Europa are nevoie de gazul rusesc..
Doar Unirea cu România..
Aduce Basarabenii români în UE..
Așa fie
Amen