Pompierii și salvatorii călărășeni profită de vacanța copiilor. Află cum
Salvatorii călărășeni continuă tradiția. An de an, imediat ce este dat startul odihnei de vară în tabăra ”Romanița” de la Oricova, vin și ei aici, ca să le vorbeaască copiilor despre profesia de pompier și salvator, să le demonstreze echipamentele specifice, să-i atenționeze asupra regulilor de apărare împotriva incendiilor, dar și de comportare la bazinele acvatice.
”Noi venim aici regulat, în toate turele la tabără și-i instruim pe copii, vorbim cu ei. Am văzut că lor le place. Rămân impresionați, în mod special, de echipamentul pompierilor”, a spus Ion Pleșca, ofițer pe apărare împotriva incendiilor din cadrul Secției Situații Excepționale Călărași.
Potrivit lui, scopul principal și final al acestei campanii este diminuarea numărului de incendii și înecuri. ”Copiii sunt cei mai buni mesageri. Ei merg acasă și le vorbesc părinților despre cele auzite de la noi, astfel că informația este în permanență circulație”, a explicat Ion Pleșca.
Totodată, în această perioadă, pompierii continuă să meargă și prin satele raionului, pentru a-i informa pe cetățeni despre necesitatea respectării regulilor contra incendiilor, contra înecului etc.
”În ultimii ani, și numărul incendiilor, și cel al înecurilor este în scădere. Tind să cred că acest fapt se datorează inclusiv campaniilor noastre de informare”, a punctat, la final, Ion Pleșca.
De notat că, de la începutul anului curent, în raionul Călărași au fost înregistrate 14 incendii și un caz de înec.
Lasă un răspuns