Circa 120 de litri de zeamă de pui – atât s-a produs și s-a mâncat într-o singură zi la Sipoteni. Află care a fost motivul

Deja al patrulea an consecutiv, locuitorii satului Sipoteni, Călărași se adună la un festival al lor,  dedicat zemii.
De data aceasta, mirosul îmbătător de zeamă de casă, muzica autentică, oamenii bine dispuși, voia bună au invadat stadionul Liceului ”Mihai Eminescu” din localitate.
Patru gospodine s-au întrecut în măiestria de a găti. Fiecare dintre ele a reprezentat câte o instituție din Sipoteni: Liceul ”Mihai Eminescu”, grădinițele ”Clopoțel” și ”Prichindel”,  primăria.
Zeama a fost preparată în ceaune mari, pe loc. Femeile au adus, însă, de acasă și o varietate de colaci, copturi, plăcinte, dar și alte bunătăți.
”În total, au fost gătite circa 120 de litri de zeamă, așa că nimeni nu a plecat acasă fără să guste din această mâncare delicioasă”, a spus primarul Vasile Rață.
În acest an, nu a existat un juriu special. Jurizarea a fost făcută chiar de participante.
Ele au fost legate la ochi și au trebuit să guste din toate felurile de zeamă, pentru a stabili care e cea mai gustoasă. Învingătoare a fost declarată zeama preparată de Eudochia Buza, bucătăreasă la Liceul ”Mihai Eminescu”.
Potrivit lui Vasile Rață, de la un an la altul interesul pentru Festivalul Zemii de la Sipoteni crește, iar tradiția va continua.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *