EDITORIAL. Bunătatea este ca o pălărie care îi merge oricui

Nici nu vă închipuiți câte dezbateri, speculații, câte texte s-au scris despre natura relațiilor umane.
Însă viața ne demonstrează că aproape toți oamenii se abat de la imaginea reală a realității. Deși, după cum ne surâde norocul, există criterii generale pentru fiecare dintre noi. Uneori ele sunt amestecate de credințe, superstiții și preferințe. Viața se mișcă repede. Nu mai este timp pentru bunătate sau compasiune.
În natură este o lege. Nici un arbore nu lipsește la încolțirea semințelor lui. La oameni e diferit. Mergem dupa legea junglei. De aceea suntem singuri uneori între oameni. Octavian Paler scria: ”Nu știam că floarea amară a singurătății are, dacă o atingi pe obraz, sunetul unor pași care pleacă”.
A fi un om bun este în timpul de față o raritate. Majoritatea zic că nu merită să fii bun, căci lumea te calcă în picioare. O fi adevărat. Prea multă bunătate strică, pentru că unii profită de bunătatea pe care o oferi și se obișnuiesc prea mult cu ea. Și, atunci când le lipsește acest confort te învinovățesc tot pe tine cum că ai fi o persoană rea atunci când ai încetat să le mai hrănești așteptările. Îmi dau seama că bunătatea nu poate fi veșnică. Oamenii buni la suflet sunt rari, sunt pe cale de dispariție și tot ei sunt cei care suferă cel mai mult. Ei își oferă sufletul pe tavă, apoi rămân dezamăgiți de comportamentul celor din jur, celor care nu au știut să prețuiască acest sacrificiu. Dar dacă ne oprim o clipă și ne imaginăm cât de frumos ar fi să fim buni. Ne-am născut așa. Dar am pierdum această salbă undeva pe drum. Un drum anevoios. Un drum care ne-a făcut să uităm că a fi om înseamnă să fii bun. Să nu pățim ca eroii din istorioara de mai jos.
”Şase oameni s-au trezit din întâmplare în întuneric şi în frig. Fiecare avea câte un baston de lemn.  Adunaţi în jurul focului aflat pe punctul de a se stinge, unul dintre ei a observat că faţa unuia dintre tovarăşii săi era neagră, aşa că i-a întors spatele. Altul a remarcat că în jurul focului nu se afla niciun enoriaş de la biserică sa. De aceea, nu s-a îndurat să cedeze bastonul sau din lemn pentru focul comun. Al treilea om era îmbrăcat în zdrenţe, aşa că s-a gândit: de ce să îşi cedeze el bastonul pentru a-l încălzi pe bogătaşul de lângă el? Omul bogat nu se gândea decât la bogăţia pe care o avea acasă și cum să o păzească de oamenii săraci şi leneşi. În timp ce focul s-a stins, pe faţa omului negru se putea citi dorinţa de răzbunare. El vedea în bastonul lui de lemn un instrument prin care îi putea pedepsi pe oamenii albi. Ultimul om din grupul nostru. Nu era dispus să facă niciodată vreun lucru decât dacă avea ceva de câştigat. El nu dăruia decât celor care îi dădeau ceva în schimb. Dimineaţa, cei şase au fost găsiţi morţi, ținând strâns între degetele lor rigide bastoanele de lemn. Ei nu au murit din cauza frigului exterior, ci din cauza frigului dinlăuntrul lor.
De multe ori nu avem o părere bună despre noi. Nu realizăm care ne sunt talentele şi aptitudinile sau nu ştim să le valorificăm în folosul nostru şi al altora. Ajungem să ne furăm pe noi înşine încercând să găsim scurtături care să ne ducă mai repede la rezultatele dorite, facem compromisuri, înşelăm. S-ar putea ca pe termen scurt să ne meargă bine, dar cu siguranţă pe termen lung se va întoarce împotriva noastră”.
Psihologi putem să ne dăm toți când vine vorba de alte persoane, dar e mai greu să ne analizăm pe noi înșine. Or, să facem un bine, cât de mic. Oricând și oriunde.
Morala: Bunătatea este o floare, este o esenţă a vieţii morale şi semn că suntem rupţi dintr-o lume nepământeană. Un om care trăieşte în spiritul valorilor ce sprijină viaţa nu va încerca să dovedească nimic, nici sfinţenia, nici bunătatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar atunci când cerem exprimarea iubirii, s-ar putea să-i întâlnim, iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viaţa.