Din proprie inițiativă și din banii săi a început un lucru, cu care i-a molipsit pe consăteni

Grigore Melenti lțngă răstignirea renovată

Grigore Melenti lțngă răstignirea renovată

Afectat de imaginea sumbră a răstignirilor din sat, un localnic din Novaci, Grigore Melenti, s-a apucat să le readucă la viață. O face din propriile resurse.
Dânsul afirmă că, trecând zilnic pe lângă o răstignire din apropierea casei  sale, îi plângea inima când vedea că o năpădesc buruienile și puieții de salcâm. Câțiva copaci stăteau rupți în urma ninsorilor din aprilie anul trecut, iar răstignirea, veche de peste douăzeci de ani, stătea și ea înclinată cerând, parcă, ajutor.
Potrivit lui, și izvorul de lângă răstignire nu mai arăta ca altă dată, căci mulți localnici își aduc la adăpat animalele, lăsând însă unele urme mai puțin frumoase.
S-a apucat să facă de unul singur ordine. A curățat locul și s-a bucurat când a văzut că și unii vecini i-au sărit în ajutor.
”Nu am cerut nimănui niciun ban, oamenii singuri au dat care și cât a putut. Nu a fost simplu. Am fost și pe la mănăstiri, am apelat la pictori, ca până la urmă să iasă ceva frumos și autentic”, a mărturisit Grigore Melenti.
După ce a văzut dus cu bine la capăt lucrul început, novăceanul s-a apucat de readus la viață o altă răstignire – din centrul satului. Și aici a fost susținut de câteva personae.
”Nu-s milionar, dar m-am gândit să mă apuc și de acest loc sfânt, poate cineva îmi va urma exemplul și va face la fel și cu alte răstigniri din sat, pentru că mai sunt multe care așteaptă să fie reabilitate”, a mai spus Grigore Melenti.
Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *