De ce Gheorghe Petic nu a fost inclus în lista Blocului ACUM pe un loc eligibil, ca să scape de pușcărie? Ce spune deputatul Octavian Țîcu

Octavian Țîcu

Octavian Țîcu

Două motive ar fi existat, pentru care numele lui Gheorghe Petic, liderul din Ungheni al Platformei DA, acuzat de viol și condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, s-a regăsit în lista Blocului Electoral ACUM pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019  sub numărul 33 și nu printre primele, așa cum își doreau mulți dintre susținătorii lui.  
Cel puțin, asta a lăsat să se înțeleagă deputatul Octavian Țâcu în cadrul emisiunii ”puterea a patra” de la postul de televiziune N4 din 9 mai curent.
Potrivit dânsului, posturile de televiziune controlate de Partidul Democrat (”holdingul”) i-au creat lui Gheorghe Petic o imagine de violator, iar includerea lui în listă a fost imediat utilizată împotriva Blocului ACUM.
”Situația s-a conturat în așa fel, încât agenda și acuzele care i-au fost aduse lui Gheorghe Petic ar fi constituit o problemă de prim-plan în campania electorală, pentru că electoratul în ultimă instanță judecă nu ceea ce spunem noi, ci ceea ce spune holdingul”,  a menționat deputatul, după care a adăugat: ”În afară de Gheorghe Petic noi am avut și o altă agendă politică, care nu am dorit să fie umbrită în exclusivitate de acuzele care vor f aduse împotriva Blocului”.
Pe de altă parte, Octavian Țîcu a spus că poziționarea lui Gheorghe Petic în listă ”nu a fost atât de îndepărtată”.
”Noi am sperat la mandate care să reprezinte majoritatea. Mie mi se pare o chestiune evidentă că Gheorghe Petic a intrat în calcule de a fi deputat”, a punctat dânsul.
În altă ordine de idei, deputatul a spus că la Ungheni atacul asupra construcției Blocului ACUM a început prin arestarea lui Gheorghe Petic, după care au urmat intimidările lui Cornel Prepeliță, liderul local PAS.
https://www.facebook.com/Gheorghe.GONTA001/videos/2250438021689890/
Gheorghe Petic a fost inclus în lista Blocului ACUM pe circumscripția națională cu nr. 33. În Parlament, însă, au ajuns, per total, 26 de reprezentanți ai Blocului, dintre care 12 au fost aleși pe circumscripții uninominale și 14 – în circumscripția națională
Reamintim că Gheorghe Petic a fost arestat pe 12 octombrie 2018, urmare a unei plângeri din partea unei unghenence de 31 de ani precum că ar fi fost violată. Dânsul a negat acuzațiile aduse.
Pe 20 martie 2019, Judecătoria din Orhei l-a condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

  • bai mudacilor si de ce nu l-ati pus pe lista printre primele chiar daca presa spunea ca el e vilolator? nu va trebuit el pe cit va trebuit sa va victmizati cu el.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *