Un an de la izbucnirea conflictului între preoții și localnii din Dereneu
Pe 5 mai se împlineşte un an de la izbucnirea conflictului de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu, Călăraşi, scrie Jurnal de Chișinău.
Conflictul a apărut după ce câţiva enoriaşi, susţinuţi de Mitropolia Moldovei, au spart uşile şi au ocupat abuziv biserica în semn de protest față de decizia parohului Florin Marin şi a majorităţii enoriaşilor din sat, privind trecerea locaşului sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei. Timp de un an, reprezentanţii celor două mitropolii, preoţi care propagă iertarea şi concilierea, nu au găsit timp, forţe şi înţelepciune să rezolve conflictul pe cale amiabilă.
Din cauza acestui conflict, suferă oamenii din localitate. Deşi au contribuit, inclusiv financiar, la construcţia bisericii, mai mulți enoriași decedați nu au avut parte de slujbă religioasă în biserică. Mai mult, nici clopotele nu anunţă trecerea la cele veșnice a sătenilor care l-au susţinut pe preotul Mitropoliei Basarabiei.
Remuşcarea lui Nistor, clopotarul
Acum când moare cineva în Dereneu, e linişte, nu se mai aude clopotul. Lumea ştie, dacă nu bat clopotele, îl duc la groapă pe unul care l-a susţinut pe Florin Marin. Aşa a fost şi în cazul Elisabetei Popa, din dereneu, condusă în tăcere pe ultimul drum. „După ce am îngropat-o pe mama, s-a apropiat de noi Nistor, clopotarul. Şi-a cerut iertare. Suntem rude. Soţia lui i-a fost mamei nepoată”, ne-a mai spus fiul bătrânei.
„Ne e teamă că acest conflict s-ar putea termina cu victime omeneşti. Trebuie să vedeţi chipul oamenilor care ajung cu sicriul în faţa bisericii, în care câţiva inşi se încuie şi clopotarii refuză să tragă clopotele. Încep să se certe. Au fost cazuri în care rudele au vrut să spargă uşa, dar au fost oprite. În această stare, oamenii sunt capabili de orice”, a afirmat primarul localităţii, Elena Oaserele.
Dezbinare între fraţi
Lidia şi Andrei Revenco din Dereneu sunt fraţi. Lupta între cele două mitropolii le-a marcat relaţia. Odată ajunşi în curtea bisericii, ei se despart. El intră în biserica unde oficiază slujbe reprezentantul Mitropoliei Moldovei, iar ea se duce în anexa unde face slujbe preotul Florin Marin.
„El nu-i om”, își dă cu părerea Andrei Revenco despre preotul Mitropoliei Basarabiei. „Sora mea se duce la slujbele lui pentru că aşa o obligă copiii. Are copii în România şi ei vor unirea cu România. Acest preot îi atrage cu politica lui ţigănească. Eu însă îi susţin pe cei cu care am fost”, afirmă nemulţumit bărbatul, dându-ne de înțeles că susţine Mitropolia Moldovei subordonată bisericii ruse.
„Îl susţin pe Florin Marin, pentru că el a construit tot ce se vede azi pe teritoriul bisericii, dar îl mănâncă cu zile răii”, conchide doamna Lidia.
Oamenii din sat ne mai spun că în biserică dorm cei care nu vor să lucreze, iar pentru şederea lor aici sunt plătiţi. Unul dintre ei e un fost condamnat, altul nu a păşit niciodată pragul bisericii de când a fost deschisă. Doarme aici şi un cuplu.
Minciuna de pe internet
La începutul acestei săptămâni au fost publicate pe internet niște imagini video în care preotul Florin Marin se apropie de intrarea în biserică, stropeşte în interior cu un spray, după care se întoarce şi pleacă grăbit.
Cei care au distribuit imaginile, autori anonimi, au comentat că „preotul stropeşte un grup de enoriaşi prezenţi la slujba de duminică cu gaze lacrimogene” şi că „ulterior, mai mulți oameni au avut nevoie de ajutor medical, iar o femeie a fost internată în secţia de terapie”.
Florin Marin ne-a informat că a stropit cu esenţă de nard la intrarea în biserică, duminică, după slujbă, pentru că a simţit un miros insuportabil care venea dinăuntru. „E o nouă provocare, nu am ţinut niciodată în mână un spray cu gaze lacrimogene. Mirul de nard este o esenţă puternică, dar am mai stropit cu el în anexa unde oficiez slujbe şi nu am avut probleme”, ne spune preotul.
Medicul, fiul unuia din biserică
Am luat legătura şi cu presupusa victimă, Tamara Roşca. Femeia ne-a informat că este internată de trei zile în secţia terapie. Era singură în biserică şi ştergea o masă. „Eram la vreo cinci metri de la intrare. Am auzit un fâşâit, dar am crezut că e un scurtcircuit, căci avem probleme cu lumina. Când m-am întors, nu am văzut pe nimeni. M-am apropiat de uşă şi am simţit un miros înţepător. Am simţit că mi se face rău, nu puteam respira”, ne-a spus doamna Tamara.
La faţa locului a fost chemată salvarea şi poliţia. Dar femeia nu a fost internată în spital. Abia seara Tamara Roşca a chemat din nou ambulanţa şi a fost internată. Ion Veveriţă, vicedirectorul Spitalului raional Călăraşi, ne-a informat că femeia acuza iritaţii ale căilor respiratorii şi că îi lăcrimau ochii.
Atât preotul, cât şi primarul localităţii, Elena Oaserele, consideră că e o nouă provocare pusă la cale de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, altfel femeia ar fi fost imediat internată în spital. Unul din bărbaţii care au sechestrat biserica este Gheorghe Gurschi. Iar fiul acestuia, Valeriu Gurschi, este şeful secţiei de internare a Spitalului raional Călăraşi.
„Cum putea preotul Florin Marin care ştie că de jur împrejur sunt camere video să se apropie cu intenţii rele de uşa bisericii? E un scenariu pe care l-au pus la cale cei care au ocupat biserica. Anexa unde preotul Florin Marin oficiază slujbe a devenit neîncăpătoare. Pe când la biserica unde oficiază slujbe Alexandru Popa, reprezentantul Mitropoliei Moldovei, se duc foarte puţini şi aceia traşi de mânecă. Iată de ce şi-au pus în gând să scape de preot”, opinează primarul localităţii.
[box size=”large” style=”rounded” border=”full” icon=”grey”]Cristina Vicol, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Cimişlia, ne-a informat că, în cazul utilizării gazelor lacrimogene, efectul acestora durează între 30 min – 2 ore. Nicidecum, trei zile. „Poliţia investighează acest caz. Probele substanţei utilizate de preot au fost trimise la expertiză, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă să fie sancţionat”, ne-a mai spus ea.[/box]
Fiecare mitropolie cu interesele sale
Solicitat de JURNAL de Chişinău, Andrei Bucliş, reprezentantul Mitropoliei Basarabiei, ne-a informat că instituţia s-a autosesizat în legătură cu acest caz, dar încă nu poate oferi o reacţie, fiind ocupaţi cu pregătirile de Paşti.
La întrebarea de ce reprezentanţii celor două mitropolii nu încearcă să rezolve acest conflict pe cale amiabilă, Bucliş ne-a informat: „Nu există dialog deoarece fiecare parte îşi apără interesele ei. Preotul Florin Marin îşi solicită drepturile sale pentru că a activat în această parohie mai bine de două decenii, iar ceilalţi vor să-şi revendice cumva drepturile asupra bisericii din Dereneu. Deja există un litigiu. Din actele pe care le deţin la momentul actual, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei nu au încercat să aibă un dialog cu noi”.
La rândul său, Elena Oaserele ne-a informat că i-a chemat la primărie pe cei doi preoţi ca să discute situaţia creată. Preotul Alexandru Popa a refuzat să se prezinte. Alexandru Popa a fost preot al Mitropoliei Basarabiei. Acesta a fost oprit să slujească în 2016 de IPS Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, iar după aceea a fost acceptat de Mitropolia Moldovei.
One Comment
SATANE IN SUTANE.SA MAI CREZI PREOTILOR?????SI MITRPOLIA MOLDOVEI NU-I MAI BREAZA.FACE NUMAI INTRIGI.CUM SA DORMI SI SA FACI SEX IN BISERICA???????AU SPURCAT LACASUL.RUSINE.