Superstiții și bunătate. Oamenii sunt singuri, deoarece construiesc ziduri în loc de poduri

Pe vremea bunicilor noștri, lumea era mai superstițioasă, dar mai bună și mai cu frica lui Dumnezeu.
Ne dorim din răsputeri să reușim în viață. De aceea mai tragem un picușor cu ochiul, respectând ritualele străvechi. Mai ales cele care atrag norocul. Deși suntem în era tehnologiilor moderne, iar descoperirile științifice sunt tot mai uimitoare, suntem fideli credințelor străvechi. Unele sunt luate cu noi din copilărie, altele împrumutate.
Eu sunt superstițioasă până în măduva oaselor. Nu trec pe sub nicio scară, înconjor dacă mi-a ieșit în cale o pisică sau cineva cu găleata goală. Dar o regulă cred că trebuie respectată de toți: să ținem casa mereu curată, bine aerisită.
Aruncă, drag prieten, toate lucrurile veci, uzate. Ai grijă ca în solniță să fie mereu sare. Se zice că aduce noroc dacă ții în bucătărie un vas cu monete. Așa că, în sărăcia de azi, ne-a rămas numai sa credem că undeva e norocul nostru.
Isaak Newton scria: ”Oamenii construiesc prea multe ziduri şi prea puţine poduri. Oamenii sunt singuri deoarece construiesc ziduri în loc de poduri.” A face ceva măreţ în această lume poate fi ce-l mai frumos lucru. Abia atunci putem vorbi despre autoîmplinire în adevăratul sens al cuvântului”.
Povestea pe care v-o ofer în această săptămână este despre prietenie, despre dragoste, despre relații bune. Vedeți cum un tâmplar rezolvă conflictul dintre doi frați și apoi gândiți-vă ce ați putea face mai mult decât până acum.
Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de liniște. Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis ușa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. ”Caut de lucru pentru căteva zile, a zis străinul. Poate aveți nevoie de mici reparații aici, în gospodărie, v-aș putea ajuta. ,”Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari și a rămas cu gura căscată. Nu era deloc deloc un gard de doi metri. In locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut. Iartă-mă frate!” S-au îmbrățișat și s-au iertat. Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu șă-și adune uneltele ca să plece într-ale sale.
”Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.
“Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”
Iată așa, dragi cititori, numai un om cu sufletul curat poate construi poduri pentru a lega vieți de oameni. Ce vreau eu ca atare, este că totul să fie rotund şi forma să nu aibă, ca să zic aşa, nici început, nici sfârşit, ci dimpotrivă, aceasta să fie ideea unui ansamblu armonios – cel al vieții. Ca să putem fi fericiţi, trebuie să fim liberi, şi ca să putem fi liberi, trebuie să ne oprim din goana noastră după alte şi alte poveri.
Soarta intervine doar atunci când ai încercat să faci tot ceea ce îţi stă în putinţă. Cine stăruieşte, izbuteşte. Singurul bun de preţ este bunătatea. Viaţa este că flacăra unei lumânări bătute de vânt. Bogăţia şi faima nu are mare valoare dacă ne gândim ca viaţa este de fapt un vis trecător.
Morala: Adevărul e că, de îndată ce nu mai suntem nevoiți să ne îngrijim de viața noastră, nu mai știm ce să facem cu ea și o irosim cu totul. Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc. Când iți scrii cea mai frumoasă pagină în cartea vieții tale, soartă cu veșnica ei ironie varsă cerneală peste foile care urmează.
Ala Mutilica