Foto | Banca ”Expresul” la cinci ani de la inaugurare

Terenul adoptat de Expresul

Instalată chiar în centrul municipiului Ungheni, în preajma Bibliotecii ”Dimitrie Cantemir”, banca ”Expresul” atrage, zi de zi, oameni care vin aici să mediteze, să se odihnească un pic, să poarte discuții de tot felul.

Așa arăta banca Expresul la inaugurare, în anul 2014

Aici, la banca ”Expresul”, au fost invitați, de-a lungul anilor, numeroase personalități și oameni de rând, cărora le-au fost solicitate interviuri de către reprezentanții ziarului ”Expresul”.
Pe banca ”Expresul”, la o discuţie cu scriitorul și traducătorul turc Ali Narcin

Banca a fost inaugurată la începutul lui septembrie 2014, fiind un proiect al redacției ”Expresul”, susținut financiar de către Fundația Comunitară Ungheni, dar și de câțiva agenți economici locali. Costul total al proiectului a fost estimat la aproape 15 mii de lei
Ideea creării și instalării acestei bănci a venit de la Konin, oraș înfrățit cu Ungheniul. Acolo, ziarul local, “Przeglad Koninski” (“Observatorul de Konin”), avea o bancă a sa, instalată în centrul oraşului și unde aveau loc numeroase întâlniri cu persoane interesante.
Chiar recent, redacția ”Expresul” a decis să adopte și mini-scuarul unde-i instalată banca. Este vorba de un teren cu suprafața de circa 50 metri pătrați.
Pentru început, am decis să plantăm în acel loc flori și să restaurăm banca.
La mai puțin de cinci ani de la inaugurare, s-au găsit inși care au lăsat diverse inscipții acolo, au murdărit scândurile și panoul din metal cu numele băncii.
Iată cum arată acum banca Expresul



Urmează ca, în scurt timp, specialiști în domeniu să spună de ce e nevoie pentru a reabilita  banca ”Expresul”, astfel ca, până în vară, aceasta să-și recapete aspectul inițial.
Terenul adoptat de Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *