Cu zece ani în urmă | Agonie şi extaz la punctul de trecere Sculeni

La punctul de trecere Sculeni, pe 7 aprilie 2009

7 aprilie 2009. Pe la prînz, îmi telefonează cineva de la Vama Sculeni. Foarte îngrijorat, îmi spune că se întâmplă lucruri ciudate acolo. Cică, o mulţime de oameni cu automate au înconjurat două autobuze, tinerii de acolo ţipă.
„Ascultaţi”, mă îndeamnă acea persoană. Într-adevăr, se aude mare gălăgie, desluşesc ţipete. „Vă rog, luaţi măsuri”, aud din nou.
Ce pot face decît să telefonez autorităţilor?
Preşedintele raionului, Ion Harea, îmi spune că nu ştie nimic de incidentul de la vamă, dar că va încerca să clarifice situaţia.
Spre seară, mă invită să-i însoţesc, pe el şi pe vicepreşedinta raionului, Ludmila Guzun, la Sculeni. „Vrem să ne convingem că într-adevăr e linişte, aşa cum ne-au asigurat responsabilii de la vamă”, a spus Ion Harea.
La intrarea spre vamă – o mulţime de poliţişti şi grăniceri. Maşina preşedintelui raionului este oprită. Dînsul se legitimează, dar e rugat să aştepte, ca să fie anunţat Iurie Marcoci, şeful  Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) Ungheni.
În câteva clipe, acesta din urmă apare în faţa noastră.
„De ce nu li se permite oamenilor să treacă frontiera?”, este prima întrebare pe care i-o adresează preşedintele Ion Harea oficialului de la SIS.
„Domnule preşedinte, uitaţi-vă, maşinile merg . Nu-i nici o oprire”.
Ion Harea insistă asupra autocarelor cu tineri.
„Au fost două, dar s-au întors înapoi, au venit altele două”, explică Iurie Marcoci. „Ce se întîmplă aici?”, întreabă din nou preşedintele. „Nu se întîmplă nimic”.
Pentru a evita orice interpretări şi nelămuriri, mergem cu toţii în vamă. E linişte, e curat, totul e amenajat. În aer pluteşte, însă, o încordare. Ne întâmpină vicecomisarul Comisariatului de poliţie Ungheni,  Iurie Dereneu, alte câteva persoane.
Discuţia între preşedintele raionului şi reprezentantul SIS continuă. Iurie Marcoci dă explicaţiile de rigoare. Cică, acei tineri au avut un comportament mai puţin civilizat. Băteau cu picioarele în maşinile ce treceau prin vamă, nu voiau nici să meargă mai departe, nici să se întoarcă de unde au venit.
„Acum, stau două autobuze şi nu ştiu ce aşteaptă. În loc să treacă normal, civilizat, au început a scanda aici. I-am rugat să arate buletinele de identitate: unde au votat. Niciunul nu a putut să-mi arăte că a votat”, spune Iurie Marcoci.
Intervin cu o întrebare şi, de aici încolo, vă propun discuţia pe care am avut-o cu domnia sa.
– Poate că vin la părinţi acasă.
– Să vină.
– Şi în cazul acesta, de ce trebuie să-i întrebaţi unde au votat?
– Prima întrebare a fost: de ce au blocat vama.
– De ce atîta poliţie stă la intrare?
– Da de ce s-a pornit acum domnul Arhire (vicepereședintele raionului, liderul organizației locale a Partidului Liberal – n.a.) cu două autobuze încoace?
– Mă întrebaţi pe mine?
– Da dumneavoastră de ce puneţi aşa întrebări? Noi vă spunem ceea ce-i normal, ce-i real şi ce-i civilizat. Dacă au venit copiii, şi fete, şi băieţi, şi nu voiau să treacă încoace… Au făcut baraj şi transportul a fost nevoit să treacă prin cealaltă parte.
– Ei au venit până la vamă doar?
– Da şi au spus că le trebuie până aici. Că sunt mai interesaţi să rămână aici. La urmă au ridicat mâna: jumătate – mai stăm, jumătate – ne ducem înapoi. S-au urcat şi au plecat. În cazul acesta, ce trebuia să facem? Cred că nu s-a produs nimic inuman.
– Fiind cetăţeni ai Republicii Moldova, de ce nu li s-a permis să vină acasă?
– Ei n-au vrut. Ei au dorit să vină pînă aici şi să facă ceea ce au făcut. Acolo sunt vreo trei-patru posturi de televiziune. Ei dădeau inteviuri. Eu vă spun aşa cum este.  Este documentată această situaţie. Li s-a făcut veselie, s-au fotografiat. Şi nişte cuvinte… În viaţa mea nu am auzit aşa ceva de le femei. Nu am ce exagera la momentul dat.
Ieşim din vamă.  Se pare că Iurie Marcoci a avut dreptate. Chiar la intrare, opresc două microbuze, din care ies tineri. Îl văd printre ei şi pe Anatol Arhire.
Preşedintele raionului îi spune că la vamă e linşte, că oficialii de acolo susţin că toţi trec frontiera.
„Nu toţi! Nu! Acum m-a telefonat cineva de la Corneşti. Sora sa nu poate să treacă. Vine fratele s-o întâmpine”, se aude din mulţime.
Îl observ apropiindu-se pe vicecomisarul Iurie Dereneu.
Între cei doi: Anatol Arhire şi Iurie Dereneu, are loc un schimb de replici.
A.A.: Noi trebuie să clarificăm situaţia. Sunt solicitări de la părinţi, fraţi. Sunt compatrioţii noştri. Ce înseamnă aceasta? Discriminare. Ce-i asta?  Îngrădirea liberei treceri.
Iu.D.: Au fost domnii şi s-au convins că totul e în ordine.
A.A.: Eu nu pot avea încredere în dumneavoastră.
Iu.D.: A fost domnul preşedinte şi a văzut că în vamă nu-i nimeni. Nu-i absolut nimeni.
A.A.: Vreau să vă spun: eu am venit în baza unor solicitări din partea cetăţenilor. Domnule vicecomisar, care-i motivul apariţiei dumneavoastră aici? Ce se face aici?
Iu.D.: Aici totul e linişte.
A.A.: Se fac tâlhării? Jafuri?
Iu.D.: Nu-i nimic. Totul e linişte. Mergem împreună şi ne uităm.
A.A. De ce aţi venit aici? Cine v-a solicitat? Primarul? Autorităţile locale?
Intervine o persoană îmbrăcată în civil: ”Am venit să văd de ce mata duci lumea unde nu trebuie”.
A.A.: Domnule, eu vreau să te întreb pe matale, ce autoritate te-a invitat aici?
Necunoscutul, fumând nervos: Eu nu trebuie să fiu invitat, eu trebuie să vin singur.
A.A. Ce s-a întîmplat aici? A fost vărsare de sânge? Domnule poliţist, mata trebuie să serveşti publicul. Am venit noi înarmaţi, cum aţi venit dumneavoastră?
Necunoscutul: Nu-s înarmat, domnule. Dacă nu ştiţi, nu vorbiţi.
A.A.: Eu sunt în calitatea mea de vicepreşedinte. Când se vorbeşte cu atâta lume şi în faţa vicepreşedintelui, se aruncă ţigara.
Necunoscutul: N-am venit să vorbesc cu dumitale.
Un glas din mulţime: Cine-i domnul?
A.A.: Întrebaţi-l, ar trebui să se prezinte.
Necunoscutul: Gheorghe mă cheamă.
O maşină cu numere de Chişinău opreşte lângă mulţime. Şoferul şi pasagerul de alături, indignaţi, spun că mai mulți tineri aşteaptă să vină acasă, dar nu li se permite.
„Cine nu li se dă voie?”, întreb.
– Moldovenii nu le dau vioie. I-au întors înapoi. Stăteau la români în vamă.
– Spuneau că vor acasă?
– Da.
– În vamă mi s-a spus că nimeni nu le-a interzis să vină acasă. Ei nu au vrut.
– Nu-nu. I-am întrebat pe acei tineri ce aşteaptă.  Ne-au spus că nu le dau drumul. Stau acolo autocarele.
– De cînd stau, nu i-aţi întrebat?
– De la ora două. De la amiază.
– Cei de la froniteră ne-au spus că nu-s probleme la trecere.
– Nu-s probleme. Numai pe studenţi îi opresc.
La auzul acestor cuvinte, mulţimea porneşte spre punctul de trecere. Ca din pământ, apare în faţă un cordon în două rânduri de poliţiști. În spate – alt cordon, de grăniceri.
Din mulţime se aud înjurături la adresa lor. Cineva spune: „Băieţii nu-s de vină, ei au ordin. Sărmanii, ei stau aici… Au prieteni printre noi. Uitaţi-vă, a lucrat cu mine trei ani în tabără şi stă acolo. Se uită la mine cu milă. Ar fi de trei ori mai bucuros să fie de partea asta”.
Urmează un nou schimb de replici între Ion Harea şi Iurie Dereneu.
I.H. De ce aţi minţit? Populaţia vă îmbracă, vă întreţine. Spuneţi adevărul. Asta se cere de la dumneavoastră.
Iu.D.: Adevărul am spus.
I.H.: Nu, aţi spus minciuni. Îmi pare foarte rău că spuneţi minciuni. Îmi pare rău că băieţii aceştia tineri, care stau aici, sînt şi ei minţiţi.
Iu.D.: Domnule Harea, aţi fost în vamă?
I.H.: Am fost.
Iu.D.: Este cineva? Poliţia nu întoarce pe nimeni. Noi nu verificăm documentele, noi suntem pentru menţinerea ordinii publice.
Intervine Anatol Arhire: ”Ce s-a încălcat aici? Cine v-a solicitat? Domnule primar de Sculeni, dumneavoastră aţi solicitat poliţia? S-a întîmplat vreun incident?”.
Primarul de Sculeni, Vasile Casian: ”În nici un caz”.
După tratative cu poliţia şi grănicerii, cinci persoane, în frunte cu Anatol Arhire, merg din nou la vamă, să se convingă că totul e în ordine.
Între timp, încerc să discut cu un poliţist. Îl întreb de ce stau aici.
– Nu aţi văzut ce se face la Chişinău?
– Dar sunteţi siguri că toţi acei tineri vor să ajungă la Chişinău? Poate cineva merge la vreo înmormântare sau cu alte chestii.
– Noi ne gândim la securitatea lor.
– Dar aceşti tineri sunt majori. În plus, au părinţi care trebuie să aibă grijă de securitatea lor.
Aici se încheie discuţia noastră.
Afară se întunecă. Tinerii devin din ce în ce mai agitaţi. Cei cinci întârzie să apară din vamă. Discut cu o localnică, o femeie care susţinea că a fost azi la Iaşi şi a văzut cu ochii ei ce s-a întîmplat:
– Copiii şedeau jos. Te doare sufletul. Tocmai de la Costanţa erau. Aveau carnet de student. Erau mulţi.
– Şi nu i s-a permis nici unuia să treacă?
– Nu. Stăteau acolo grănicerii. În partea română le-au dat voie. Nu le-au dat voie moldovenii. Tinerii strigau în vamă: vrem acasă, vrem acasă!
– Vorbeau şi necenzurat?
– Nu am auzit. Ei strigau numai: „Vrem acasă, vrem acasă!”.
– Da grănicerii ce le spuneau?
– Nu le spuneau nimic…
Urmează o mică pauză, după care femeia continuă: ”Sînt mulţi poliţişti aici. Două maşini cu poliţişti stau în vale, lângă pădure. Mai sunt şi acolo (arată înspre deal)”.
Revin cei cinci care plecaseră în vamă. Anatol Arhire susţine că au fost  invitați într-o încăpere şi li s-a spus să aştepte. Au aşteptat mult şi bine, ca până la urmă să li se spună că nu mai este nimeni cu care ar putea discuta.
A doua zi, 8 aprilie. Potrivit site-ului protv.ro, la ora 09:14 vameşii moldoveni au anunţat închiderea completă a punctulului de trecere a frontierei Sculeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *