Ce a făcut primarul de Ungheni în Polonia

Delegația din Republica Moldova, din care a făcut parte și Alexandru Ambros, în Polonia

Delegația din Republica Moldova, din care a făcut parte și Alexandru Ambros, în Polonia

„Localitățile noastre pot fi dezvoltate nu doar cu bani publici, dar și cu investiții private. Ne-am convins încă o dată de acest fapt”, a declarat primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, după vizita pe care a efectuat-o recent în Polonia. ”Ne întoarcem acasă mai motivați pentru a schimba lucrurile spre bine”, a adăugat dânsul.
Alexandru Ambros, alături de primarii municipiilor Strășeni și Comrat, precum și de doi reprezentanți ai municipiului Cahul, a efectuat o vizită de studiu în Polonia la începutul lui aprilie, pentru a prelua practicile de succes în implementarea proiectelor de infrastructură care contribuie la creșterea veniturilor bugetelor locale, se anunță într-un comunicat al Programului Comunitatea Mea.
În cadrul vizitei, participanții au fost familiarizați cu metodele de colaborare a primăriilor poloneze cu băncile comerciale și companiile private pentru atragerea investițiilor și gestionarea eficientă a banilor publici utilizând metode moderne și inovatoare de planificare.
Delegația din Republica Moldova a vizitat orașul Koscierzyna, unde primăria a construit, cu bani europeni, o stație modernă de epurare a apelor uzate și un cartier rezidențial. Stația este gestionată de o întreprindere municipală care livrează și alte servicii comunale, cum ar fi alimentarea cu apă, sanitație, construcția drumurilor, fiind astfel un exemplu de utilizare eficientă a banilor locali.
Următorul oraș vizitat a fost Gdansk, unde primăria alocă anual o parte din bugetul local pentru implementarea proiectelor identificate de cetățeni, punând astfel în prim-plan nevoile și aspirațiile cetățenilor și oferindu-le posibilitatea de a participa la dezvoltarea orașului în care aceștia își doresc să trăiască.
Tot în Gdansk, grupul din Moldova a vizitat stadionul Energa, un proiect menit să promoveze imaginea orașului, să atragă vizitatori și evenimente culturale de importanță regională și națională. Stadionul a fost construit în perioada 2008-2011, și a impulsionat dezvoltarea unui cartier întreg al orașului într-o zonă anterior considerată defavorizată.
Ultima destinație a delegației moldovenești a fost orașul Sopot, unde a luat cunoștință de experiența primăriei de aici privind stabilirea parteneriatelor publice-private. Astfel, în parteneriat cu o bancă comercială și un agent economic local, primăria a implementat un proiect de modernizare a centrului istoric al orașului.
„Prin această vizită în Polonia ne-am propus să le arătăm primarilor că planificarea multianuală, corectă a investițiilor de capital și stabilirea parteneriatelor publice-private implementate în orașele din Polonia, cu susținerea USAID, cu 20 de ani în urmă, au avut un impact major pentru accelerarea dezvoltării localităților”, a menționat Diana Cazacu, manager de proiecte USAID Moldova.
De notat că vizita a fost organizată de Programul Comunitatea Mea, cu suportul USAID Moldova.
Programul Comunitatea Mea este un program ambițios al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), pentru a susține autoritățile publice locale în efortul lor de a asigura o guvernare eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni. Programul este implementat de IREX în Moldova în următorii cinci ani și va acorda asistență pentru mai mult de o sută de comunități din Republica Moldova. Programul va oferi finanțare de până la 60.000 de dolari SUA pentru proiecte comunitare și până la 500.000 de dolari SUA pentru proiecte de infrastructură inter-municipale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

  • A plecat și s-a întors pe bani publici, confuz de investițiile europene din Polonia, așa dar titlul corect:
    „Localitățile noastre “nu” pot fi dezvoltate cu bani publici și privați, dar doar cu investiții “europene”. Ne-am convins încă o dată de acest fapt”

    Reply
    • Dacă ați fi citit știrea – v-ar fi luat doar un minut sau dou – ați fi aflat că nu a mers din banii publici… Totuși, e bine să fii informat.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *