O căsuță ca-n povești, din bârne, la tabăra de odihnă din Oricova. Cât costă și cum va arăta

Căsuța din bârne de la tabăra din Oricova la începutul construcției

Căsuța din bârne de la tabăra din Oricova la începutul construcției

Chiar dacă până la începerea sezonului estival mai sunt două luni, la tabăra de odihnă pentru copii ”Romanița” din Oricova, Călărași, lucrările sunt în toi.
Aici se construiește o nouă căsuță cu două niveluri și mansardă.  Materialul folosit este lemnul.
Lucrările au început încă în toamna anului 2018. Acum, continuă.
Sunt deja pe ultima sută de metri lucrările de interior.
Potrivit Elenei Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași, costul căsuței din bârne este de 1 milion 800 mii lei, bani alocați de Consiliul Raional.
”La Oricova este unica tabără de odihnă din Călărași. Condițiile sunt bune și copiilor le place. De aceea și avem atât de multe cereri, pe care nu le putem acoperi”, a mai spus dânsa.
Pentru a putea face față la cât mai multe solicitări, autoritățile au găsit o soluție: să mai construiască o căsuță, pe lângă celelalte deja existente.
Anul trecut, la tabăra ”Romanița” din Oricova s-au odihnit 700 de copii în șapte ture. Anul acesta, în șapte ture, se vor putea odihni circa 825 de copii.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *