EDITORIAL | Urmează-ți inima, căci timpul este limitat

*Tot ceea ce ni se întâmplă în viață, se citește pe chip și ne determină destinul. Nu înțeleg sub nici o formă de ce, în ultimii ani, oamenii își amână atât de mult… fericirea.

*Nu vă mai așteptați viața. Trăiți-o! Gustați-o!
La o adică ce este timpul? Este cel mai valoros lucru dat oamenilor. Este un leac pentru toate bolile și problemele. Uneori nu știe să treacă. Alteori se termină cu o clipire a ochilor.
Acum, la început de primăvară, mă frământă o mulțime de gânduri. Când mă uit înapoi, înțeleg că oamenii merg pe o cale aleasă de ei, sau impusă în majoritatea cazurilor de circumstanțe, dar nu văd esențialul.
Experiențele bune sau rele ne modelează personalitatea, viața, comportamentul. Iar noi ne schimbăm. De fapt, îmbrățișăm mai multe personaje într-o viață. Pe măsură ce devenim flexibili, tindem spre dezvoltare, zona pe care o ocupăm în lume se extinde. Nu degeaba astrologii chinezi spuneau ca destinul ni-l scriem noi singuri cu fiecare decizie și cu fiecare pas. Tot ceea ce ni se întâmplă în viață, se citește pe chip și ne determină destinul.  Nu înțeleg sub nici o formă de ce, în ultimii ani, oamenii își amână atât de mult… fericirea.
Vă propun spre gândire un articol de Ramona Sandrina.
,,În ultima vreme, mă gândesc din ce în ce mai mult la viață. La a mea și la viață în general. Nu pentru că aș simți anii ce au trecut, ci pentru că îmi doresc să înceapă cumva. Viața. Tot o simt pe la mijloc. E tot pe la mijloc de ceva vreme și nu îmi place.
Sunt un om sensibil, melancolic, iubesc să fiu cu nasul în cărți și capul în nori, dar sunt și foarte practică, iar omul practic din mine mă tot trage de gânduri. Și mă uit în jur. Se spune că dacă vezi și că nu ești singur într-o situație, te poți simți mai bine. Problema este că eu mă simt și mai rău. Mă deprimă. Mă deprimă să văd oameni triști și singuri. Mă deprimă să văd familii care se destramă din ce în ce mai ușor. Să văd oameni care se iubesc și renunță unii la alții cu mare ușurință, iar apoi stau și își duc dorul. Mă deprimă să aud de oameni care se pierd în relații virtuale ani de zile – deoarece nu știu cum să facă față unei relații reale – doar pentru a avea cu cine să își împartă gândurile și să uite de singurătatea din ei și din jur.
Sunt frumoase și relațiile platonice, dar omul e ființă socială și are nevoie de oameni. Are nevoie de o seară într-un local, de gălăgie în jur, de râsete, de o strângere de mână întâmplătoare sau convingătoare. Are nevoie de un umăr. De cineva cu care să își împartă nu doar gândurile ci sufletul, viața, patul. Patul care oricât de puternic ai fi, în timp devine din ce în ce mai mare, mai rece, mai apăsător. Nu mai găsești în el liniștea. Găsești nopți albe.
Nu înțeleg sub nici o formă de ce, în ultimii ani, oamenii își amână atât de mult… fericirea. Ori se grăbesc și în graba lor se pierde toată frumusețea relației și se despart prematur, ori tot amână și amână până rămân singuri. Toți se gândesc la iubire, dar toți o dau deoparte. Unii din cauza carierei, alții din cauza fricii de suferință, iar alții din inconștiență. Și ajungem aici. În mijlocul unei vieți care e tot la mijloc și nu mai începe.
Suferim unii după alții. Ne pierdem în trecut fără nici o posibilitate de a ne rupe de el și nu mai vedem nimic în depărtare. Niciun cer, nicio zare, niciun soare. Nimic. Eu cred că viața e bine să o trăiești fără să o gândești prea mult. Pur și simplu ca și cum ai fi pe vârful unui munte cu parașuta pe umeri și spui: sar! Și… sari! Dacă nu sari atunci, poți pierde tot farmecul ei pe parcurs. Sau vei alerga după ea ca după un ultim tren în care dacă nu mai ajungi se va duce, iar tu vei ajunge numai în stații trecătoare și reci.
Nu vă mai așteptați viața. Trăiți-o! Gustați-o! Lăsați-o să vă trăiască când este timpul și nu o mai grăbiți! Viața are un ritm al ei. Cred că dacă vrem să avem o viață bună, trebuie doar să simțim acest ritm”.

Morala: Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.  Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decât poţi accepta.