Când vor reîncepe lucrările de reabilitare a drumului Ungheni – Cetireni – Alexeevca
Oficialitățile anunță că lucrările de reabilitare a traseului Ungheni-Cetireni-Așexeevca vor reîncepe. În scurt timp, urmează să fie inițiate lucrările de reabilitare a porțiunii de traseu cuprinsă între Florițoaia Nouă – Unțești.
Pe 12 martie, a avut loc o ședință de lucru cu părțile implicate în proiectul de reabilitare a traseului Ungheni – Cetireni – Alexeevca, la care au participat reprezentanți ai Consiliului raional Ungheni, responsabilul tehnic contractat pentru acest proiect, dar și reprezentanți ai operatorului economic desemnat pentru realizarea lucrărilor conform proiectului.
Startul lucrărilor la acest drum a fost dat pe 28 august 2017. ”Lucrările se desfășoară conform graficului de execuție și fără abateri de la proiect”, declara, la o lună de la eveniment, Viorel Jardan, directorul ADR Centru.
Tot atuinci s-a păromis că drumul, cu o lungime de 17,5 km, va fi gata ăn anul 2018, chiar dacă, în conformitate cu proiectul, este prevăzut anul 2019.
La 7 octombrie 2018, zeci de automobiliști, locuitori ai satelor Cetireni, Unțești și Florițoaia Veche au ieșit în drum, nemulțumiți de faptul că lucrările se tărăgănează. La acea vreme, din cei 17,5 kilometri fuseseră reparați doar 2,5 km.
Pentru anul 2019, din Fondul Național de Dezvoltare Regională, au fost alocate circa 8 milioane de lei pentru acest drum, la care se mai adaugă contribuția de 1 milion a Consiliului raional Ungheni.
Proiectul respectiv prevede asigurarea accesului rapid și sigur la serviciile publice: medicale, de învăţământ, administrative, juridice pentru populaţia din regiunea Ungheni- Alexeevca, dar și creşterea circuitului economic în localitățile din regiunea Ungheni-Alexeevca, cu infrastructura economico-socială deficitară, se arată pe site-ul adrcentru.md.
Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de transport pe traseul Ungheni – Cetireni – Alexeevca” este implementat de ADR Centru și finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională, cu participarea Consilului raional Ungheni. ADR Centru anunță un nou termen de dare în exploatare – sfârșitul anului 2020.
5 Comments
..
Povesti cu zmei…
Dar cînd vom avea drum de la Corneşti pînă la Rădeni Calaraşi aşa zisul G88.
Nu uitati ca ati promis .Speram sa nu asteptam 4 ani.!
Ion Popescu doar asa se lucrează
Și totuși cind se vor reincepe lucrările de drumuri?Sfîrșitul lam vazut.