Știau doar de Pentium I. Acum, au calculatoare noi. Cine le-a donat și de unde au venit

Orele de informatică la gimnaziile din Onișcani și Horodiște, raionul Călărași vor fi mai atractive pentru elevi. Asta, pentru că, săptămâna trecută, aici a ajuns câte un lot de calculatoare nou-nouțe.
Astfel, Gimnaziul din Onișcani s-a ales cu 10 calculatoare, iar gimnaziul din Horodiște – cu opt. Toate calculatoarele vor fi folosite la orele de informatică și la cele extrașcolare.
”Calculatoarele pe care le-au avut până nu demult aceste instituții erau foarte vechi și depășite, de aceea am considerat că ar fi bine să le fie oferite altele”, a explicat Elena Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport din Călărași.
Și directoarea gimnaziului din Onișcani, Valentina Grecu, a recunoscut că instituția avea calculatoare de care mulți au și uitat. Este vorba de Pentium 1, produse prin anul 1995-1996.
”De vreo patru ani tot facem apeluri că avem nevoie de calculatoare noi. Iată că le-am primit”, a spus dânsa.
De noile calculatoare s-au bucurat și cei de la Horodiște. ”Calculatoarele noastre erau foarte vechi. Chiar aveam nevoie stringentă de altele noi”, a specificat Maria Gorenco, profesoară la Gimnaziul Horodiște.
Valoarea donației este de peste 125 mii dolari. De calculatoare vor mai beneficia și alte instituții de învățământ din alte 11 raioane.
Calculatoarele au fost donate după ce a fost semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniul TIC între Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju, Republica Coreea.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *