Ungheneanca ce-și dedică toate victoriile României Mari. Are deja 180 de medalii și titluri

Larisa Goian la o partidă de șah cu tatăl ei, Mihai

Larisa Goian la o partidă de șah cu tatăl ei, Mihai

Mica-mare campioană de peste Prut, astfel a fost supranumită de site-ul emigrantul.it Larisa Goian, o adolescentă de 14 ani din Ungheni, care a reușit, până la această vârstă, o performanță de invidiat: a adunat în palmaresul său peste 180 de medalii și titluri la diverse competiții naționale și internaționale de șah.
Larisa este elevă la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni și discipola antrenorului de șah de la Școala de sport din Ungheni, Vladimir Pricladov. Al doilea antrenor al său e chiar tatăl ei.
Toate realizările și premiile pe care le obține larisa Goian le dedică României Mari, scrie autoarea articolului, Doina Musteață.
Larisa a început să joace șah cu zece ani în urmă. Avea pe atunci doar 4 anișori. La 5 ani obține primul său premiu, după care au urmat multe altele.
La  9 ani, devenise campioana raionului Ungheni la șah, fete. Le-a învins până și pe cele mai experimentate șahiste, cu mult mai în vârstă decât ea.
Pentru că este educată într-o familie de adevărați români, iar părinții ei, Raisa și Mihai Goian, i-au spus de mic copil că e româncă și că țara ei e România, fiecare premiu pe care-l obține îl dedică României și tuturor românilor.
Larisa mai are un frate de 8 ani, care, ca și ea, a îndrăgit șahul și are toate șansele să devină și el campion. Cea care își susține nepoții în acest demers al lor, inclusive financiar, este bunica Larisa Goian, care le-a predat matematica, ani în șir, elevilor de la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni. În prezent, ea trăiește și muncește în Italia, la fel ca mii de alte moldovence, foste profesoare, doctorițe, contabile, economiste etc.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *