Comunicat de presă | Bibliotecile publice – platforme neutre de informare în domeniul electoral
În contextul aprobării de Parlament a noului sistem electoral și pornind de la rolul bibliotecilor publice în calitate de promotori ai educației civice, IREX și Ambasada SUA în Republica Moldova lansează o campanie de informare și educare a cetățenilor cu genericul „Informează-te despre noul sistem electoral la bibliotecă”.
Pe parcursul perioadei electorale, 600 de biblioteci publice din toată țara, beneficiare ale proiectului „Promovarea informării alegătorilor”, vor reprezenta o platformă neutră de educație și informare electorală pentru cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova, oferindu-le acestora spațiu pentru discuții și instruire, acces liber și gratuit la surse și platforme de informare online, precum și consultanță specializată în domeniu
Bibliotecarii din rețeaua bibliotecilor publice, care au beneficiat anterior de instruiri specializate, livrate de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, sunt promotori ai educației civice în domeniul electoral și, în același timp, subiecți cu influență, care prin activitatea lor favorizează implementarea corectă și uniformă a legislației și procedurilor electorale.
Bibliotecile publice, care au aderat la această campanie reprezintă o sursă credibilă și obiectivă, unde cetățenii se pot informa despre drepturile și responsabilitățile lor în calitate de alegători, pot accesa și consulta materiale informative și surse oficiale ale instituțiilor abilitate din domeniul electoral (Comisia Electorală Centrală și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral) și obține informații detaliate despre:
- specificul noului sistem electoral mixt
- componența circumscripțiilor electorale
- amplasarea secțiilor de votare
- concurenții electorali
- surse suplimentare de informație
Îndeamnă rudele, vecinii și prietenii să se informeze dacă biblioteca din localitatea lor oferă informații din domeniul electoral și încurajează-i să vină la bibliotecă pentru a a cunoaște tot de ce are nevoie un alegător responsabil. Informează-te la timp pentru a fi sigur că în ziua votării vei face o alegere informată și îți vei exercita dreptul la vot liber, corect și democratic.
Proiectul „Promovarea Informării Alegătorilor” este implementat de IREX cu suportul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova, în colaborare cu Asociația Presei Independente și Asociația Presei Electronice din Moldova. Proiectul, precum și toate produsele dezvoltate în cadrul acestuia, nu sunt în niciun fel afiliate politic, nu promovează actualul sistem electoral sau concurenți electorali specifici. Toate activitățile și materialele au caracter exclusiv informativ și nu reflectă neapărat opinia Ambasadei SUA în Moldova și/sau a organizației IREX.
Lasă un răspuns