O instituție din Ungheni va purta numele Reginei Maria
Propunerea a venit de la membrii unui grup de inițiativă din cartierul Berești al municipiului Ungheni, ca Centrul Cultural Multifuncțional, unde, în prezent, au loc lucrări de renovare, să gie numit ”Regina Maria”.
”Noi, câteva doamne, am fost implicate de la bun inceput în activitățile proiectului ce vizează reconstrucția centrului respectiv. Ne-am gîndit ca ar trebui ceva deosebit pentru această instituție, o denumire care să lege social- culturalul de istorie. Fiind pe malul Prutului și, totodată, ținând cont de finanțarea venită de la București, credem că e bine să alegem un nume notoriu, din Romania”, a declarat pentru ”Expresul” Viorica Său, lidera Gurupului de inițiativă, după care a explicat: ”Deoarece Centrul este destinat în mare parte copiilor, activităților sociale, ne-am zis că e bine să i se acorde numele Reginei Maria, care s-a implicat mult în astfel de genuri de activități. Totodată, am ținut cont și de faptul că suntem în Anul Centenarului”.
Reconstrucția Centrului Cultural Multifuncțional din cartierul Berești al Ungheniului a început în anul 2017, grație unui proiect finanțat de Fondul de Solidaritate al Poloniei.
Finalizarea lucrărilor de renovare și dotarea instituției cu cele necesare va fi posibilă, datorită ajutorului acordat de către Primăria sectorului 5 al Bucureștiului, cu care primăria Ungheni a semnat un accord de cooperare în luna august al anului curent. La finele lunii octombrie, Consiliul Local al sectorului 5 București a aprobat deja suma de 1 milion de RON (circa patru milioane de lei moldovenești) pentru reabilitarea Centrului socio-cultural multifuncțional din municipiul Ungheni.
Aici va fi amenajată o sală de bibliotecă, o sală multifuncțională, o sală-galerie, spații pentru desfășurarea cluburilor pe interese, o sală de sport, dar și un centru de asistență medicală. Tot aici vor fi biroul polițistului de sector și oficiul poștal.
De notat că Bereștiul este un cartier periferic al municipiului Ungheni.
Până în 1973, a fost un sat mic din preajma Ungheniului, ulterior fiind inclus în componența orașului Ungheni.
Fostul club care, în scurt timp, va deveni Centrul multifuncțional, se afla, în ultima perioadă, într-o stare deplorabilă și nu mai funcționa de aproape 20 de ani.
Lasă un răspuns