Încă 200 mii de euro vor veni la Ungheni de peste Prut – pentru un centru cultural multifuncțional
La mai puțin de o lună și jumătate de la semnarea Acordului de cooperare între Ungheni și Sectorul 5 al Bucureștiului, iată că vin primele ajutoare și din capitala României pentru orașul Ungheni.
Este vorba de 1 milion de lei românești (peste 4 milioane de lei moldovenești sau circa 200 mii de euro), pe care îi oferă Primăria Sectorului 5 București pentru continuarea lucrărilor de renovare și dotare a Centrului Cultural Multifuncțional din unul dintre cartierele periferice ale municipiului Ungheni, Berești.
”Sunt extrem de bucuros că, în contextul Anului Centenarului, am avut posibilitatea să venim în sprijinul dumneavoastră în scopul modernizării infrastructurii socio-culturale prin diversificarea și îmbunătățirea serviciilor publice și creșterea nivelului de socializare a locuitorilor municipiului Ungheni, acesta fiind un prim pas în consolidarea relațiilor de colaborare și a legăturilor de prietenie dintre autoritățile administrative pe care le reprezentăm”, se arată într-o scrisoare semnată de primarul Sectorului 5 București, Daniel Florea, adresată primarului de Ungheni, Alexandru Ambros.
Cândva un club sătesc, în anul 2017 edificiul acestuia a fost reabilitat, iar suprafața – extinsă, grație unui proiect finanțat de Fondul de Solidaritate al Poloniei.
Acum, banii oferiți vor fi utilizați pentru finalizarea lucrărilor de interior și dotarea cu cele necesare a centrului respectiv. ”Sperăm ca acest loc să devină un spațiu atractiv pentru copii, tineri, pentru toți cei ce doresc să-și petreacă timpul frumos”, a menționat primarul Alexandru Ambros.
Aici va funcționa o bibliotecă, o sală multifuncțională, o sală-galerie, vor fi spații pentru organizarea unor cluburi pe interese, o sală de sport. Tot aici va fi un centru de sănătate, biroul polițistului de sector și oficiul poștal.
Anterior, Ungheniul a beneficiat de un ajutor de 100 mii de euro din partea Primăriei Cluj Napoca pentru amenajarea unui orășel al copiilor în Parcul Central.
Alte 100 mii de euro au fost acordate de aceeași primărie din Cluj Napoca pentru amenajarea unui teatru de vară la Ungheni.
5 Comments
Da nu este la Ungheni un enorm Palat de Cultura? Si cu banii alocati de construit ceva ce Nu este in UNGHENI? Ori lipseste „cultura”?
Sunt lucruri absolut diferite.
Expresul Poate. Si sunt EU acea, care nu intelege diferenta. Bafta multa!
platforma…
da.pentru un centru cultural…….