Un înaintaș al Marii Uniri în locul unui erou al Uniunii Sovietice

Ion Soltîs, soldatul care, se zice, a dat dovadă de eroism în luptele pentru localitatea poloneză Luisenthal, în cel de-al doilea război mondial, nu mai este de actualitate la Nisporeni.
Printr-o decizie a consiliului orășenesc  din 27 septembrie, strada ce-i purta numele a fost redenumită. De acum încolo, va purta numele unui înaintaș al Marii Uniri de la 1918, Vladimir Bogos.
NOTĂ:

Vladimir Bogos
Vladimir Bogos

Vladimir Bogos s-a născut la 1 aprilie 1893, la Boldurești, sat din actualul raion Nisporeni. A fost medic, jurnalist și om politic român, a făcut parte din Sfatul Țării și, la data de 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
Avea pe atunci 24 de ani.
Și-a făcut studiile la Institutul de Medicină din Kiev. După Unire, și-a continuat studiile în domeniul medicinii la Cluj. A lucrat ca medic în județul Hotin.
În 1931, a fost ales deputat în Parlamentul României. S-a manifestat ca publicist la ziarul ”România nouă”. A murit în 1950, în România.
Ion Soltis
Ion Soltis

Ion Soltîs (Ivan Sidorovici) s-a născut  în 1923, în satul Kuzmin, raionul Kamensk din Ucraina. A absolvit școala primară. A lucrat pentru colhoz.  În aprilie 1944, a fost mobilizat în armata sovietică și trimis pe front. În lupta din 11 februarie 1945, pentru satul polonez Luisenthal, a fost rănit. Și-a adunat ultimele puteri şi a închis ambrazura unui tun cu corpul său, salvându-și de la moarte mai mulți camarazi. Post-mortem i-a fost conferit  titlul de erou al Uniunii Sovietice.
În Anul Centenarului, pe 27 septembrie, Consiliul orășenesc Nisporeni a decis și acordarea, post-mortem, a titlului de cetățean de onoare generalului român Constantin Dragu, care a construit Casa Națională din Nisporeni, în anii 30 ai secolului trecut. La vremea respectivă, era o clădire model pentru toată România. S-a păstrat până în zilele noastre, fiind ți azi un centru cultural important.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • Nu sint deacord, trebuia de lasat numele la acest erou, fiindca ei pe vremurile razboiului au luptat pentru noi toti, acestor eroi trebuie de pastrat macar amintirile , insa acest care a votat unirea??? Noi toti votam

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *