Istoria uitată. O regină, crescută la Dănuțeni
Cândva, cu aproape 150 de ani în urmă, la Dănuțeni, în prezent cartier al Ungheniului, alerga pe hudicioare și se juca la fel ca alți copii o viitoare regină. Cei dragi îi ziceau domniţa Dudu.
Este vorba, de fapt, despre Natalia Obrenovici, născută Cheșco, soția regelui Milan I al Serbiei, principesă consortă a Principatului Serbia din 1875 până în 1882 și regină consortă a Regatului Serbia din 6 martie 1882 până în 24 octombrie 1888.
Natalia s-a născut la Florenţa în anul 1859. A rămas orfană de mică şi a fost crescută de unchiul ei, prințul Constantin Moruzi şi de soţia acestuia, Catinca. Constantin Moruzi își doarme somnul de veci în cavoul Bisericii Sf. Nicolae din Dănuțeni, pe care a și ctitorit-o.
”Micuţa Natalia şi-a petrecut copilăria în Moldova, la Bujor, apoi la conacul din Dănuţeni (pe malul Prutului, dincolo de Stânca Roznovăneştilor)… Încă din copilărie, la toate întrebările despre ce îşi dorea să ajungă, răspundea la fel: ”Voi creşte mare şi voi fi regină”. Visul i s-a îndeplinit”, scria, la 1943, în ”Profiluri de ieri şi azi”, Gheorghe Bezviconi, important istoric român, membru corespondent al Academiei Române.
”Tutorele ei a fost prințul Constantin Moruzi, care-i era unchi, proprietarul moșiei Dănuțeni din preajma Ungheniului. Aici, la acest conac, Natalia a petrecut mai multe veri frumoase. De aici mergea la Iași, Chișinău, Odesa și Viena”, menționează, în cartea sa, ”În lumea asta sunt femei”, istoricul și scriitorul moldovean Iurie Colesnic.
Natalia l-a cunoscut pe prinţul sârb Milan Obrenovici la Viena. S-au căsătorit la 17 octombrie 1875. Natalia avea doar 16 ani. Un an mai târziu, a născut un băiat, Alexandru.
La 6 martie 1882, Serbia a devenit regat, iar Milan – rege și Natalia – regină.
Coroana, însă, nu i-a adus fericire. Soțul ei, afirmau martorii acelor vremi, ”schimba tot așa de des miniștrii ca și amantele”.
”Un bal pe care Regele Milan Obenovici a vrut să-l deschidă dansând cu o curtezană a produs un scandal imens la Curtea de la Belgrad și s-a încheiat cu despărțirea Nataliei de soțul său”, povestește Gheorghe Berzviconi.
Peste șapte ani, în 1889, regele Milan a fost silit să abdice, iar Alexandru, la doar 13 ani, a devenit rege al Serbiei. Popularitatea lui, însă, a început să scadă foarte repede. În 1903, într-o noapte de iulie, a fost asasinat.
Mama lui a aflat știrea din ziare.
”La Biaritz, din balcon – povestește monseigneurul Vladimir Ghica – Regina Natalia aude strigătul vânzătorului de ziare. Iată, în fața ei, în salon, acest tânăr vânzător îi întinde gazeta. Încă doi pași și regina cade zdrobită de durere”. (Din cartea ”Profiluri de ieri şi azi” de Gheorghe Bezviconi),
După ce și-a pierdut unicul fiu, Natalia Obrenovici s-a retras din viața publică. Ea și-a împărțit averea Universității din Belgrad și câtorva biserici și mănăstiri din Serbia. S-a convertit la catolicism, apoi s-a călugărit. Și-a petrecut restul vieții în Franța, unde a și murit, la vârsta de 81 de ani.
La Ungheni – nimic despre regina Natalia Obrenovici
Nicăieri – nici la biblioteca ce poartă numele tutorelui ei, Constantin Moruzi, nici la Liceul ”Ion Creangă” din cartierul Dănuțeni – nu se cunoaște nimic despre Natalia Obrenovici. Nici măcar nu au auzit de ea. Au recunoscut-o până și profesoarele de istorie de aici
Ulterior, l-am întrebat pe Corneliu Prepeliță, președintele Asociației istoricilor ”Nicolae Iorga” din Ungheni, dacă știe cine a fost Natalia Obrenovici.
”O regină a Serbiei, care și-a petrecut o parte din copilărie la Dănuțeni. Prințul Constantin Moruzi a fost cel care a găzduit-o la el pe moșie și a avut grijă de ea”, a urmat răspunsul.
Fiind întrebat prin ce se explică faptul că localnicii nici măcar nu au auzit de numele Natatliei Obrenovici, Corneliu Prepeliță a spus că oamenii, pur și simplu, nu cunosc istoria locală și că nimeni nu le-a altoit interesul pentru trecut.
În context, dânsul a subliniat că profesorii de istorie ar trebui să acorde o atenție mult mai mare orelor de istorie locală, căci numai așa vor trezi interesul copiilor pentru istorie în general.
Mai mult decât atât, potrivit dînsului, profesorii de istorie ar trebui să facă și cercetări în localitățile în care activează. ”Sunt sigur că multe lucruri interesante ar descoperi, inclusiv multe nume de personalități care au trecut pe aici, lăsând o urmă importantă. Trebuie să facem tot posibilul ca numele personalităților care ne-au onorat cu prezența lor pe aceste meleaguri să revină în conștiința colectivă”, a accentuat Corneliu Prepeliță.
Acest articol este produs în cadrul Proiectului ”Vocea cartierului tău”, realizat de ziarul ”Expresul” în cadrul programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO ”Centrul Media pentru Tineri”, finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate în acest reportaj nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene
One Comment
Din 1991 incoace nimeni nu v-a impiedicat sa cititi si sa aflati istoria. Cine doreste cauta solutii, cine nu-cauta motive.
Multumesc de articol.Captivant si chiar inedit.