100 chipiuri și 10 drapele pot fi admirate la muzeul din Călărași

Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași din nou impresionează. De această dată, potențialii vizitatori pot să vadă o impresionantă  colecție de chipiuri, dar și de steaguri regale, care aparțin călărășeanului Petru Costin.

Această colecție cuprinde 100 chipiuri din diferite țări, din toate 700 pe care le are, cum ar fi: statele Unite ale Americii, Italia, Mexic sau Franța, dar și Republica Moldogva și 10 steaguri regale. ”Deocamdată nu știm pentru cât timp vor ține această expoziție în muzeul nostru dar ne dorim să fie cât mai mult pentru ca fiecare vizitator să o poată admira și afla niște informații interesante despre fiecare obiect în aparte”, ne spune Efimia Luca, custode și muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie.
Iar primii care au admirat expoziția dar și au probat chipiurile au fost picii de la grădinița ”Lăstărel” din Călărași. Ei au rămas încântați de ceea ce au văzut și și au ascultat, dar în special, au rămas impresionați de faptul că li s-a permis să pună pe cap aceste chipiuri unice și să se fotografieze.
De menționat că Petru Costin este originar din Seliștea-Nouă, stabilit cu traiul de peste 40 de ani la Chișinău. Este colonel în Serviciul Vamal al Republicii Moldova și un împătimit colecționar de diferite obiecte, deaceea și este numit omul-muzeu. Dânsul deține în total, 20 de diverse colecții.
Prima expoziție în Călărași a avut-o în octombrie anul trecut în sala de ședințe a primăriei orașului Călărași, unde au fost expuse 35 de drapele. Cea de a doua expoziție de arme și obiecte medievale a avut-o la Muzeul de Istorie și Călărași în această vară.
Petru Costin a ajuns și în Cartea Recordurilor Guiness pentru deţinerea celei mai numeroase colecţii de potcoave – 3200.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *