Municipiul Ungheni s-a mai ales cu un frate în România. Vedeți cine-i
După Reghin, Dorohoi, Iași și Cluj-Napoca, pe 28 septembrie, a fost semnat Acordul de Cooperare între Ungheni și sectorul 5 al municipiului București. Evenimentul s-a produs în capitala României.
”Am fost la Ungheni și am văzut copii care dansau dansuri populare românești cu o vigoare incredibilă, am văzut copii foarte talentați în arte plastice, sculptură, pictură. Asta se întâmplă la Ungheni, la frații noștri români, care, în afară de faptul că trebuie să ne simtă aproape, trebuie să și le dovedim că le suntem aproape, mai ales prin a le împărtăși din experiența noastră”, a declarat Daniel Florea, primarul sectorului 5 al municipiului București, după care a concluzionat: ”E frumoasă modalitatea de a depăși orice fel de granițe prin spiritualitate și gânduri comune”.
”Sunt mândru că în Anul Centenarului am semnat Acordul de cooperare cu sectorul 5 al primăriei municipiului București. Acest acord va fi un cadru pentru dezvoltarea relațiilor noastre de viitor. Noi, unghenenii, vom participa cu mare drag la activitățile culturale, economice, sociale care se vor desfășura aici. Invităm bucureștenii să viziteze municipiul Ungheni pentru a face schimb de experiență și bune practici în beneficiul ambelor părți”, a spus, la rândul său, primarul de Ungheni, Alexandru Ambros.
De notat că sectorul 5 al Bucureștiului o populație de circa 300 de mii de locuitori și cuprinde una dintre cele mai importante zone istorice ale capitalei României. Aici se află celebrul parc Cișmigiu, dar și Palatul Parlamentului, Teatrul de Operă și Balet, Universitatea de Medicină ”Carol Davila”, Palatul Bragadiru, monumentul Eroilor Sanitari, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Biserica „Sfinții Apostoli” etc.
Lasă un răspuns