Lucia Bacalu: ”Inspectorii” de altă dată sunt mai vii ca oricând

Acum îl înțeleg pe tatăl meu. Tare se mai indigna când venea câte un ”inspector”  la orele lui de matematică și, ulterior, cu aere de atotștiutor, îi făcea analiza orei.
Îmi amintesc cum povestea că unul dintre acei ”inspectori” îi spusese odată că, parcă, totul a fost bine, doar că nu a avut niciun moment de educație patriotică.
Tatăl meu l-a întrebat ce ar fi trebuit să facă la ora de matematică pentru a le dezvolta copiilor spiritul de patriotism. ”Inspectorul”, țanțoș, i-a răspuns: ”De exemplu, atunci când le-ați dat elevilor problema spre rezolvare, ar fi trebuit să spuneți că un tren a plecat din Moscova spre Vladivostok, pe magistrala Baikalo-Amur, cu viteza….”, în loc să spuneți că ”un automobil a plecat din punctul A în punctul B cu viteza…”.
Și mai zicea tatăl meu că acel ”inspector” de la comitetul raional de partid (raikom) era un fost elev al său, care abia de a putut învăța tabla înmulțirii până în clasa a IX-a.
Au trecut de atunci peste 30 de ani. A dispărut Uniunea Sovietică, de vreo 27 de ani suntem, cică, liberi și independenți. Ba mai mult, creștem Moldova de nu mai putem.
Ei și? ”Inspectorii” de altă dată sunt mai vii ca oricând.
Și azi, ca și ieri, important e să ai în buzunar carnetul care trebuie. Sau să te declari susținător al partidului care trebuie.
Ascultam, chiar zilele trecute, cum participanții la o adunare se prezentau: ”Numele meu este… Sunt susținător al Partidului Democrat”. Bravo, fii susținătorul cui vrei. Dar mă întreb, oare chiar e atât de important să fii susținătorul partidului X sau Y?
Se vede că e foarte important. Atunci nu mai ai nevoie nici de prea multă carte, nici de prea multă inteligență, nici de prea multă dexteritate, adică îndemânare.
Încerc să-i înțeleg pe acești oameni. Vor un post mai bun sau să și-l păstreze pe cel care i-a rămas moștenire de la partidele anterioare ce s-au aflat la guvernare. E firesc. E omenește, dacă vreți.
Iar explicațiile gen: ”O fac pentru oameni, pentru sat, pentru oraș” nu merg. Sunt atât de sterile și de haioase de la o vreme. Mie personal mi-i milă de oamenii care încearcă să se dezvinovățească într-un asemenea hal. Fii bărbat (sau bărbată) și recunoaște că o faci din convingere sau de nevoie, fiind impus ori amenințat. Cu siguranță, conștiința (cei care o mai au) vă va fi mai curată.
Ziceam că-i înțeleg într-un fel pe acești oameni. Nu-i înțeleg, însă, deloc pe cei care, ajungând vreun ”inspector” pe undeva, încearcă cu tot dinadinsul să demonstreze că tu ești de nimic.
Cum, Doamne-Dumnezeule, ai tupeul să-i faci observație unui profesor de română din moment ce nu ești în stare să scrii măcar o frază fără greșeli? Sau să-i indici unui doctor cum trebuie să trateze o boală, când ai făcut o facultate de mecanică și aceea cu frecvență liberă?
Și încă ceva. Cum, Doamne, poți accepta un post într-un domeniu de care nu ai idee? Se vede că revenim acolo de unde am pornit, iar vorbele lui Lenin că statul poate fi condus până și de o bucătăreasă sunt mai actuale ca oricând.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *