Dumneavoastră întrebați – ei răspund

Alexandru Ambros
Alexandru Ambros

Alexandru Ambros
Alexandru Ambros

Zece întrebări pentru primarul de Ungheni, Alexandru Ambros
De ce nu se amenajează mai multe locuri de odihnă pentru copii? Azi, la Ungheni, nu prea ai unde merge cu copilul.
Posibil că numărul locurilor de odihnă pentru copii este insuficient. Dar am făcut niște pași ca să soluționăm această problemă. Un exemplu este amenajarea Orășelului copiilor ”Micul Cluj” din Parcul Central. În plus, avem o școală de pictură foarte bună, cu tradiții. Avem o școală de muzică foarte bună, cu renume. Avem și două școli sportive, unde copiii pot să se antreneze. Ceea ce lipsește pentru copii sunt locurile unde ei ar putea să meargă cu părinții lor, să stea la masă, să se odihnească. Dar acest lucru nu-l poate face administrația publică locală. Trebuie să-l facă reprezentanții mediului de afaceri.
Ungheniul este unul dintre cele mai mari orașe din Republica Moldova, dar nu are un bazin închis, unde să vină tinerii, copiii să învețe să înoate cu un instructor. Se planifică, în anii următori, construcția unui astfel de bazin?
Alexandru Ambros, primar: Noi nu putem face așa ceva, pentru că suntem autoritate publică, nu facem activități de business. Costul unui asemenea bazin și întreținerea lui sunt foarte și foarte mari. Ceea ce putem face și vom face este construcția unor bazine în grădinițe, cu dimensiunea de 4×10 metri. Deocamdată, ne dorim un proiect-pilot, după care vor urma și altele.
În Ungheni nu există niciun WC public amenajat.
Este greșit conceptul că orașul ar trebui să aibă un veceu. Cu ce am ajutat omul, dacă am făcut un veceu? Și cum ajunge el dintr-un capăt în altul al orașului? Ar trebui să fie, ca în toată lumea, veceuri în centrele comerciale, magazine, baruri, instituii publice etc. Ele trebuie să fie deschise pentru toată lumea. Doar că…. Există o altă problemă. Cultura oamenilor. Din acest motiv unii patroni de unități comerciale sau de alimentație sunt nevoiți să încuie aceste veceuri. Sigur, încet-încet, aceste lucruri trebuie să se schimbe.
Unde să meargă oamenii la veceu de Ziua orașului, la festivalurile organizate în aer liber?
Pentru activitățile în masă avem o soluție. Am achiziționat, cu ceva timp în urmă, veceuri ecologice.  Ne-am gândit să le lăsăm să funcționeze în permanență și chiar am încercat acest lucru. Vă zic ce s-a întâmplat. Unul a fost furat cu tot cu conținut. Din centrul orașului. Ne-am dezis, căci riscam să rămânem fără ele. Le utilizăm doar atunci când e cazul.
În prezent, nu poți intra în magazine cu căruciorul pentru copil și, cu atât mai mult, în scaun cu rotile. Când va fi soluționată această problemă?
Trebuie să ne dăm bine seama că orașul nu s-a construit într-o zi. Există unități comerciale ce activează în clădiri adaptate, unde, pur și simplu, este imposibil să faci careva reconstrucții ca mama să poată intra cu căruciorul sau o persoană cu dizabilități să poată intra cu scaunul cu rotile. Problema poate fi rezolvată doar în cazul centrelor comerciale nou construite.
Când va fi amenajat Parcul din preajma Palatului de cultură?
Acest parc are 12 hectare. E un teren foarte mare. Există un concept de a face acolo un mini-sat de vacanță. Oamenii încearcă să transforme acel loc în gunoiște, iar noi încercăm să-l aducem la normalitate. Pentru a face un mini-sat de vacanță e nevoie de foarte mulți bani. Am lansat de câteva ori ideea unui parteneriat public-privat, dar, deocamdată, agenții economici nu se încumetă să investească acolo. Ei nu văd recuperarea rapidă a banilor investiți.
Primăria nu poate face acest lucru, căci primăria nu poate face business. Aceste servicii trebuie să fie prestate de oameni de afaceri. Deci, ideea există, căutăm finanțatori.
Majoritatea curților de pe lângă blocurile locative sunt într-o stare dezastruoasă. Când vor fi amenajate?
Eu aș recomanda să se vadă că anul trecut am făcut un efort pentru a rezolva problema, s-au renovat intrările în curțile unor blocuri, s-au făcut și parcări. Da, nu e suficient, dar vom continua. Dar, dacă ne vom gândi că numai statul trebuie să facă acest lucru, nu vom reuși.
Aspectul blocurilor localtive din Ungheni lasă mult de dorit. E timpul să se facă ordine și în acest domeniu.
Oamenii uită că, în proporție de 99,9 la sută, apartamentele sunt privatizate. Deci, ei trebuie să decidă: ne place sau nu cum arată casa noastră. Primăria nu poate să le spună să-și schimbe geamurile, să anvelopeze pereții etc. Noi am putea să venim cu niște sugestii, dar în cea mai mare parte oamenii trebuie să decidă cum să arate casa lor. Nu au decât să se asocieze. Altă soluție ca să-și rezolve problemele nu există. Cei care vor ca blocurile lor să arate altfel, trebuie să manifeste inițiativă. Ei sunt gospodarii casei, ei sunt proprietarii. Primăria poată să se expună doar în cazul clădirilor instituțiilor publice.
Diverse anexe la blocurile locative nu fac decât să strice imaginea orașului. Chiar nu se poate de făcut nimic ca situația să se schimbe?
Recunosc, a fost o perioadă când s-au construit anexe haotic și ilegal, atunci când era frig peste tot. Oamenii se apucaseră să facă fiecare ce voia și ce nimerea. Acum  lucrurile încep să se schimbe. În prezent, nu apare nicio anexă la blocuri, dacă nu este legiferată. Omul nu se mai încumetă să construiască că așa vrea el. Dacă și se construiește, nu pentru a-și extinde cineva spațiul locativ, ci pentru  a face o activitate economică. Peste tot în lume e așa: la parter se fac diferite spații pentru prestări servicii, unități comerciale etc.
Când va fi construit drumul spre zona cu vile?
Multă lume care locuiește în acea zonă nu cunoaște că acolo nu-i teritoriul orașului Ungheni. Ei sunt pe teritoriul primăriei Valea Mare. Oamenii nu înțeleg și vin la primăria Ungheni. Noi, bineînțeles, îi trimitem la primăria Valea Mare, căci nu avem voie să cheltuim banii din bugetul local pentru un drum acolo, chiar dacă în acea zonă stau oameni cu viză de reședință la Ungheni.
Întrebările au fost adunate de la cetățenii municipiului Ungheni în cadruîn cadrul Proiectului ”Vocea cartierului tău”, realizat de ziarul ”Expresul” în cadrul programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO ”Centrul Media pentru Tineri”, finanțat de Uniunea Europeană.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

8 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *