În fiecare duminică – la film
De acum încolo, se pare că locuitorii satului Nișcani vor petrece duminicile altfel. Ei vor putea merge, ca pe vremuri, la film.
inițiativa aparține autorităților locale, care și-au propus să realizeze, în această vară, un proiect cultural local, întitulat: ”Mergem la film”.
”Sperăm că astfel oamenii vor renunța la rutina de zi cu zi măcar pentru câteva or. Totodată, datorită acestui proiect, va reînvia spiritul de comunicare între localnici, va da un colorit mai viu satului”, a explicat Nicolae Preguza, directorul casei de cultură din Nișcani.
Astfel, în fiecare duminică, după asfințitul soarelui, în parcul din centrul satului vor fi prezentate diferite filme, fie aventură, comedie sau chiar desene animate. Sunt prevăzute atât filme din patrimoniul cinematografic național, cât și internațional; atât pentru copii, cât și pentru maturi.
Deși casa de cultură din localitate este în stare avariată, s-a găsit, totuși, o soluție. Filmele vor fi proiectate în aer liber, la fel cum sunt organizate aici toate activitățile culturale.
Primul film deja a fost proiectat. Duminică de duminică, de la ora 21.00, localnicii pot să vină în parc, să-și aducă și o plapumă cu ei, pentru a se așeza pe ea sau a se înveli – în cazul în care le va fi frig – și să vizioneze un film bun.
”Cred că inițiativa noastră va prinde, pentru că oamenii vor ceva nou, sunt sătui de tot ce se întâmplă în țară. Iar noi avem experiența necesară pentru a le organiza diferite evenimente culturale”, a punctat Nicolae Preguza.
Apropo, pentru buna organizare a unei seri de cinema în aer liber, organizatorii nu au nevoie decât de un laptop conectat la internet, proiector și difuzoare. Este important ca și timpul de afară să le permită această relaxare.
Lasă un răspuns