FOTO. Tinerii din Ungheni vor să fie vocea cartierului lor

Vineri, 11 mai, am dat startul proiectului ”Vocea cartierului tău”, implementat de ziarul ”Expresul”. Iar circa 30 de tineri din orașul Ungheni au participat la evenimentul de lansare, declarând în unison că vor să fie vocea cartierului lor.

De menționat că în orașul Ungheni sunt șapte cartiere: Centru, Tineretului, Dănuțeni, Ungheni Vale, Ungheni Deal, Berești și Vasilica.
”Consider că tinerii ar trebui să fie vocea cartierului în care trăiesc, deoarece ei sunt viitorul, iar schimbarea începe de la fiecare. Și de ce să nu înceapă schimbarea tinerii cu inițiativă”, se întreabă Natalia Voicu, locuitoare a cartierului Berești. Un alt tânăr, Andrei Miron, locuitor al cartierului Centru, spune că tinerii trebuie să arate doar partea pozitivă a cartierului în care trăiesc. ”În acest mod vom arăta că cartierul nostru nu rămâne în urmă față de alte cartiere”, a subliniat dânsul.
Gabriela Chirilovici din Dănuțeni, crede că tinerii trebuie să fie vocea cartierului în care trăiesc, iar presa este cea care îi va auzi și ar mobiliza toți oamenii să se implice în rezolvarea anumitor probleme sociale. ”Noi, tinerii știm mai bine ce ne trebuie pentru un viitor frumos. Deaceea noi trebuie să venim cu multe idei și soluții pentru a rezolva problemele din cartierul în care trăim”, a mai spus și Olesea Rață, din cartierul Tineretului. Iar Mihaela Mihăilă din cartierul Vasilica, susține că tinerii pot schimba aspectuul cartierului din care vine, contribuind cu idei. ”Împărtășindu-ne ideile, putem să schimbăm cu adevărat lucrurile negative și să scoatem în evidență pe cele pozitive”, a subliniat dânsa.
Prin proiectul ”Vocea cartierului tău”, ne propunem să identificăm cei mai activi tineri din orașul Ungheni care ar veni cu subiecte de interes, ce pot fi reflectate în ziar, dar și pe site. Vom organiza un training în care tinerii vor învăța cum să scrie o știre sau un reportaj, sau cum să comunice cu presa. Deasemenea, vom organiza și trei cafenele publice și vom iniția Campania ”Dumneavoastră întrebați – Ei răspund”, dar și alte activități care ar contribui la creșterea nivelului de activizare a tinerilor, pentru o colaborare mai strânsă cu mass-media, adică ziarul ”Expresul”.
Proiectul este realizat în cadrul Programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO ”Centrul Media pentru TIneri”, fiind finanțat de Uniunea Europeană.












📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *