Aleea siguranței. Mai informați, mai încrezători

O alee absolut inedită a fost inaugurată în scuarul din fața primăriei orașului Călărași. Aici trecătorii vor da de mesaje care ar trebui să-i facă să mediteze, să nu treacă indiferenți prin viață.

Aleea respectivă a fost întitulată sugestiv ”Aleea siguranței”. Ideea îi aparține Inspectoratului de Poliție din Călărași, aceasta fiind susținută de primăria din localitate.
La inaugurare, pe 25 aprilie, au fost prezenți și elevi, și cadre didactice, și reprezentanți ai adminsitrației publice locale, dar și ai Inspectoratului de poliție.
În acea zi, pe ”Aleea siguranței”, care, de altfel, este unica deocamdată în Călărași, s-au desfășurat concursuri pentru copii. Cei mai buni la pictură au desenat pe asfalt, iar cei mai buni la oratorie au venit cu un mesaj la tema: ”Siguranța în viziunea copiilor”.
Nu au lipsit nici premiile: diplomele pentru cei care s-au remarcat în mod deosebit și dulciurile.
La treabă au fost puși și polițiștii juniori. Ei au împărțit celor prezenți, dar și trecătorilor diverse broșuri informative cu regulile de securitate în trafic.
Pe ”Aleea siguranței” au fost instalate panouri cu mesaje de atenționare din partea poliției, cum ar fi: ”Violența lasă urme”, ”Indiferența lasă urme” sau ”Fii prudent, ia atitudine”.
Astfel, trecătorii vor fi informați cum să-şi protejeze locuinţele, maşinile sau buzunarele de hoţi, vor fi informați despre siguranţa în trafic sau cum să își învețe copiii să reacționeze în situații de risc.
”Prin această acțiune ne propunem să creștem gradul de siguranță și de informare a cetățenilor”, a punctat cu privire la eveniment Veronica Jacota, ofițer de presă la Inspectoratul de Poliție din Călărași.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *