„Părinți implicați – șanse să fie buni părinți” . Un proiect pentru familie
Asociația „Sprijin și Speranță” a lansat, pe 21 martie, proiectul „Părinți implicați – șanse să fie buni părinți”, cu durata de implementare de șase luni și care presupune creșterea gradului de implicare a părinților care au copii cu nevoi speciale în educarea și incluziunea lor socială. Evenimentul a avut loc la Centrul de zi pentru copii și tineri „Casa pentru toți”.
Astfel, Serviciul de Asistență Psihopedagogică din Ungheni va selecta 30 de părinți din raion, având copii cu vârsta de până la șapte ani, pentru a le oferi asistență și a-i ajuta să se implice în programe de dezvoltare a abilităților de îngrijire, educație și promovare a propriilor copii. Privilegiați vor fi părinții ai căror copii nu au beneficiat până acum de servicii sociale.
„Acest proiect are obiective bine stipulate, cum ar fi identificarea problemelor cu care se confruntă categoria respectivă de cetățeni, acordarea unui sprijin părinților. Aspectul de incluziune este la fel foarte important, fiindcă statul trebuie să creeze condiții optime pentru incluziunea lor socială. Vreau să doresc succes acestui proiect și să contați pe susținerea autorităților locale în implementarea lui”, a spus Ludmila Guzun, președinta raionului Ungheni.
Pentru fiecare copil sunt preconizate șapte ședințe cu cei mai buni specialiști, astfel ca ei să se bucure de activități specializate și adaptate propriilor necesități. La rândul lor, părinții vor învăța metode de lucru cu copii și vor fi ghidați să elaboreze singuri proiecte și să acceseze granturi pentru a face viața copiilor lor mai frumoasă.
„Dorim ca părinții care vor beneficia de ajutor să asigure sprijin pentru alți părinți. Având abilități de scriere a proiectelor, vor participa la concursurile diferitor granturi. Astfel, vor putea să ceară de la autorități să le fie respectate drepturile copiilor lor”, a subliniat Maria Calchei, președinta AO „Sprijin și Speranță”, coordonatoare de proiect.
Părinții și-au expus părerea în privința proiectului și au mulțumit organizatorilor pentru susținerea acordată.
„Noi, uneori, nu avem cunoștințele necesare ca să ne ajutăm copiii, de aceea trebuie formată această echipă – specialist-părinte-copil, pentru a progresa. Din propria mea experiență pot să zic că, atunci când avem la cine să ne adresăm și are cine să ne îndrume, totul pare mai simplu”, a mărturisit Alina Bațală, după care a opinat: ”Cred că nu există copii cu nevoi speciale, toți copiii au nevoie să fie iubiți. Principala noastră misiune este să aducem la cunoștința societății că ei vor să fie acceptați”.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și se desfășoară în cadrul programului „Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață”.
Marina Casian,
studentă stagiară
Lasă un răspuns