Lucrurile mari pornesc de la cele mici sau Cum este promovată cultura la Bravicea

În preajma casei de cultură din Bravicea, a fost amenajată o poartă în stil rustic, cu roți de căruță și căsuțe minuscule. Aceasta a fost o inițiativă a primăriei, susținută de un antrprenor local, Victor Beiu.

În total, proiectul a costat 12 mii de lei, șase mii de lei fiind alocați de către consiliul local, iar ceilalți șase mii au fost alocați de către antreprenor. ”Este un exemplu  frumos de parteneriat între sectorul public și cel privat”, a menționat Alexei Zatic, primarul de Bravicea.
Apropo, poarta din lemn a fost făcută de cătrre meșterii locali și instalată tot de locuitorii din localitate. Și totul s-a făcut pe bază de voluntariat. ”Noi nu am luat în calcul munca de voluntariat, care tot costă și timp, și bani. Iar acest spirit de voluntariat a demonstrat că împreună se pot face lucruri frumoase pentru comunitatea noastră”, a mai adăugat Alexei Zatic.
De ce poarta a fost instalată la casa de cultură, am întrebat primarul. ”Pentru că aici, la casa de cultură se promovează tradițiile noastre și de aici pornește cultura noastră ”, a răspuns dânsul.
Plus la aceasta, Alexei Zatic mai spune că traseul respectiv este unul foarte populat, astfel că această poartă poate fi văzută de mulți trecători străini.
Iar bravicenilor le place ceea ce se face în localitatea lor, chiar dacă sunt lucruri mărunte, așa cum zice primarul. ”Facem în localitate ceea ce ne putem permite, chiar dacă sunt lucruri minuscule. Dar lucrurile mari pornesc de la cele mici, iar menirea noastră, a autorităților, este să promovăm cultura noastră locală”, a conchis Alexei Zatic.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *